16 noiembrie 2024

Ziarul ,,Curierul Băilor Slănic”, 1897. Bătaie cu flori pe terasa Cazinoului și primul mare foc de artificii

Este organizată prima sărbătoare dedicată stațiunii Slănic-Moldova, dar și primele serbări în scopuri caritabile 

Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Băilor Slănic” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România, în fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, prezentat online în premieră, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg.



Astăzi, ultimele trei numere ale ziarului din sezonul de vară 1897, după care urmează o pauză în apariția acestuia, reluată apoi în perioada 1903 – 1916, cu ediții mult mai interesante și mai atractive.

,,Curierul Băilor Slănic”, Nr. 6 / 20 iulie 1897, continuă prezentarea primului ,,Raport medical despre stagiunea balneară la băile de la Slănic din Moldova pe anul 1896”, întocmit anual de către dr. Ludovic Russ junior, medicul inspector al stațiunii, care afirma: ,,În mulțimea mijloacelor de cură de la Slănic, prin instalarea unui clopot pentru aer comprimat (aplicarea terapeutică a aerului comprimat după metoda  utilizată în stațiunile Bad Ems și Reichenhall, n. a.) și combinarea acestei mode de tratament cu întrebuințarea apelor de la Slănic, a diferitelor forme de băi minerale sau hidroterapie și aerul splendid muntos și impregnat cu exhalațiunile (emanațiile, n. a.) balsamice ale pădurilor de brad, au explicat rezultatele bune, frumoase și repezi și în cazul altor afecțiuni, ca cele ale organelor respiratorii”. Mai sunt publicate în acest număr, poezii de dragoste, inclusiv în limba franceză, dar și reclame în texte umoristice sau în versuri, precum cele pentru Băcănia Marderos (,,icre negre și salamuri, bere bună și pelin, brânzeturi după dorință și ciocolata cea mai fină”) sau Magazinul Radivon (,,argintărie, bijuterii, ceasuri, suveniruri de sezon”). Acesta din urmă făcea parte din lanțul de magazine ce aparținea lui Theodor Radivon, important gravor, bijutier, realizator de medalii, plachete şi alte obiecte ornamentale, furnizorul principal al Casei Regale a României şi curţilor metropolitane. În perioada antebelică au fost realizate la atelierul acestuia din București, primele mărțișoare-bijuterii, iar reclama era una pe măsură: „C-așa e obiceiul, de la betrâni stremoși/ Să dai un mărțișor la toți ce au ochi frumoși/ Să fie însă luate numai de la Radivon/ C-acolo sunt frumoase, de gust și de bon ton” (http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2012/09/marnaval-franta.html).

În ,,Curierul Băilor Slănic”, Nr. 7 / 24 iulie 1897, pe lângă prezentarea unei noi părți din raportul medical al dr. Ludovic Russ junior este publicat un articol în care se vorbește de organizarea primului eveniment dedicat sărbătoririi zilei de de 20 iulie, de Sfântul Ilie, dată la care, în urmă cu 96 de ani fusese descoperit primul izvor mineral de către serdarul Mihalache Spiridon (20 iulie 1801). Se amintește că în acea zi, după oficierea slujbei religioase la bisericuța din parcul stațiunii s-a încins o horă mare pe platoul dintre hotelurile Puf și Cerbul, la care luară parte mulți băieți și fete nu doar din Slănic, ci și din satele vecine. La final, cea mai frumoasă pereche a fost recompensată cu o frumoasă amintire: fata a primit o salbă și o batistă iar băiatul, un brâu, o batistă și o pipă. Dansurile au continuat apoi în parc, în sunetul muzicii militare și a lăutarilor, după care, seara, de la ora 21.30, ,,toată lumea high-life și-a dat întâlnire la teatru, unde a avut loc un mare bal și desigur, cel mai frumos ce s-a văzut vreodată aici”. În același număr mai este prezentat și ,,Programul serbărilor organizate de către comitetul ales de societatea aflată la stațiunea balneară de la Slănic, în folosul inundaților”, manifestări ce au avut loc în zilele de 26 și 27 iulie 1897 (sâmbătă și duminică), în Sala teatrului, în saloane și pe terasa Cazinoului Regal. Programul a inclus  recitaluri de muzică clasică și muzică de orchestră, conferințe, piese de teatru, tombole și jocuri de noroc. Duminică au mai avut loc: un serviciu religios, tombolă și joc de căișori, o bătaie de flori pe terasa Cazinoului, un ,,mare foc de artificii aprobat de Ministerul de Război, montat și executat de pirotehnia armatei: 149 de piese trase după un program special. Finalul a prilejuit un ,,Bal extraordinar cu cotilion (dans de bal cu ritm de marș și figuri variate, n. a.) și surprize alese și lucrate de toate domnișoarele aflate la Slănic pentru domni și de domni pentru domnișoare”.

În ,,Curierul Băilor Slănic”, Nr. 9 / 7 august 1897 (numărul 8 lipsește din colecție) este prezentat detaliat, procesul-verbal întocmit în data de 30 iulie de către comitetul director al serbărilor recent încheiate, cu toate sumele încasate și folosite în ajutorul celor ce au suferit de pe urma inundațiilor, urmat apoi de lista vizitatorilor stațiunii în stagiunea anului 1897.

 

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul BCU Iași și cotidianului Deșteptarea.

Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

Sursa: BCU Iași

Următorul episod: vineri, 12 august 2022. Lectură plăcută!

 

 

 

 

 

 




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014