Acum 77 de ani, pe data de 6 august 1945 a avut loc unul dintre cele mai tragice evenimente ale istoriei umane: bombardamentul atomic de la Hiroshima, un important oraș japonez, (urmat de cel de la Nagasaki, 3 zile mai târziu), în încercarea americanilor de a forța Japonia să capituleze în timpul celui de-al doilea război mondial. Începând cu anul 1955, în fiecare an pe aceeași dată, se comemorează victimele atacului respectiv, dar se și sărbătorește viața și pacea pe pământ.
Comemorarea este legată și de una dintre cele mai bine cunoscute povești – cea a micuței Sadako Sasaki, o fetiță care avea doi ani atunci când bomba a lovit Hiroshima. În ciuda apropierii sale de haos, Sadako a supraviețuit bombardamentului, însă, în clasa a șaptea a fost diagnosticată cu leucemie, sau „boala bombei atomice”. Inspirată de basmele și poveștile auzite, Sadako începe în spital să împăturească și să numere o mie de cocori de hârtie, deoarece se spunea că odată ce ai făcut o mie, ți se putea îndeplini o dorință. Visând la însănătoșire, ajutată de colega sa, Sadako a reușit să împăturească 644 de cocori înainte să părăsească această lume. Colegii săi au terminat de împăturit cocorii pentru ea și au răspândit povestea mai departe pe glob.
Trei ani mai târziu, un monument s-a ridicat la Hiroshima în memoria fetiței, unde până și în ziua de astăzi se trimit cocori din toate colțurile pământului.
Dorința copiilor și a oamenilor în general a fost și încă este să fie pace pe pământ. Din păcate, pe data de 24 februarie 2022 s-a iscat un nou conflict militar, când Rusia a atacat Ucraina, iar de șase luni cetățenii ucrainieni se luptă pentru a face față invaziei ruse.
Eleonor Roosevelt, fostă primă doamnă a Statelor unite, diplomată și activistă pentru drepturile omului, spunea: „Nu este suficient să vorbești despre pace. Trebuie să crezi în ea. Și nu este suficient să crezi în ea, trebuie să muncești pentru ea.”
În încercarea de a susține Ucraina, dar și pentru a comemora evenimentele de la Hiroshima, Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău, a organizat o amplă activitate în care elevi de diferite vârste s-au adunat împreună și au confecționat din hârtie o mie de cocori, de culoarile galben și albastru, culorile steagului ucrainian. Împăturirea cocorilor a început în luna iunie a acestui an, în ultimele zile de școală și a continuat până la finalul lunii iulie. În cadrul atelierelor de vacanță, pe lângă teme, jocuri și desene, elevii au continuat să confecționeze cocori. Cei mari i-au învățat pe cei mici să transforme pătratul de hârtie în mesager pentru pace, povestindu-le și despre fetița care nu a încetat să spere în mesajul transmis de cei 1000 de cocori. Păsările de hârtie au fost aranjate pe sfori și distribuite prin școală, în speranța că memoria lui Sadako Sasaki va rămâne vie, că bomba atomică va rămâne doar o amintire sumbră, nu va mai fi niciodată o opțiune, dar și din dorința a transmite un gând de susținere pentru Ucraina și a promova ideea de pace în lume.
Este important să ne amintim în fiecare zi cât de valoroasă este viața, să căutăm să menținem pacea în noi, prin noi și printre noi!
Apalane Daria, cl a VIII-a D,
Școala Gimnazială ”Miron Costin” Bacău
Coordonator Prof. Cons. Șc. Marcu Mihaela