Înainte de 1990, tot aparatul de partid, indiferent de pregătire și funcție, călărea, la ordin, județul, câmpurile, fermele, stătea cu parul pe ceapiști, mecanizatori, primari, ingineri agronomi sau zootehniști, viticultori sau legumicultori: hai și hai! De era de arat, de semănat, de cules sau depozitat, nimic nu se făcea fără ordin de la politruci. Degeaba interveneau specialiștii, ordinul era ordin: toți seamnă astăzi, toți culeg în aceeași zi. Era o bulibășeală organizată, toți se făceau că muncesc și se pricep, când, de fapt, tot pe umerii țăranului cădea greul. Știa el când și cum se fac toate, bine și la timpul lor, indiferent de superioarele indicații.
Mi-am adus aminte zilele acestea de situația antedecembristă când l-am văzut pe noul și vechiul ministru al Agriculturii, celebrul Daea, alergând, ziua și noaptea, pe câmpuri, controlând starea de vegetație, nivelul apei din fostele canale de irigații, gustând din bucatele puse dinainte, răspunzând în doi peri și cu subînțelesuri la întrebările ziariștilor, lăudând fermierii, calculând tonele după numărul boabelor de pe știuleți, preocupat nevoie mare de soarta pâinii. De ce o face? Ce urmărește? Printre picături, de timp, nu de ploaie, mai trage o fugă până la parchet, trece razant pe lângă biroul ministerial, după care o ia iar la coastă. Se comportă exact ca un fermier dezorientat, lăsat de capul lui pe câmp. Dar Petre Daea este ministru, așa am înțeles, ministru al Agriculturii, într-o perioadă grea, când proprietatea este privată, statul nu mai deține decât foarte mici suprafețe. Ministrul, scrie în fișa postului, indiferent la ce minister, are sarcina, obligația, menirea de a lucra la elaborarea politicilor agrare, a legilor specifice domeniului, care să sprijine sectorul, să stocheze și să folosească informațiile de la aparatul din subordine, să se bată și să se zbată în guvern, în parlament, inclusiv la UE pentru țăran și pământ, pentru bani și investiții, pentru recoltă, nu să umbele hai-hui pe câmpuri, să facă impresie, să se fotografieze cu marii fermieri. La ce și cui folosește toată zarva, care este regizată până la detaliu, altfel nu se explică prezența presei pe urmele lui. La un moment dat am zis că a pierdut cheia de la biroul ministerial! Dă bine la unii nostalgici, dar suntem în secolul 22, în anul 2022, avem calculatoare, utilaje, drone, informația s-a digitalizat, iar ministrul are obligația să gândească, să conducă, să legifereze, astfel ca fermierul să lucreze într-un mediu sigur și predictibil. E simpatic, dom’ ministru, este chiar apreciat de unii fermieri, însă, nu-i suficient. Tot respectul pentru vârsta lui, pentru profesionalism, dar agricultura noastră are nevoie de strategie, decizii înțelepte și de bani.
