„În orașul X, capitală de județ, erau atât de multe frizerii și intreprinderi de pompe funebre, încât ai fi putut crede că locuitorii urbei se nasc numai pentru ca să se bărbierească, să se tundă, să-și facă o frecție și- imediat după asta- să decedeze”. Parafrazându-i pe Ilf și Petrov, am putea spune că, la cât de multe bănci comerciale, săli de jocuri și farmacii are Bacăul, locuitorii săi nu fac altceva decât:
1 –să ia cu asalt, încă de la ora deschiderii, băncile pentru a-și scoate economiile,
2- să se înfingă apoi în prima sală de jocuri și să dea aparatele peste cap
3- pentru ca finalul zile să și-l petreacă luând pastile cu pumnul în încercarea de a-și alina durerile pricinuite de inevitabilele pierderi financiare.
Sigur, ne-am putea gândi că în puținul timp liber rămas, băcăuanul mai și muncește. Probabil că ar face-o, dacă ar avea și unde. Mai degrabă am fi îndreptățiți să presupunem că el ia drumul unui super-market pentru a-și cumpăra ulei cu baxul și zahăr cu căruțul, că, deh, și așa există riscul unor noi scumpiri! Farmacie, bancă, bancă, farmacie, sală de jocuri, bancă, sală, supermarket, sală, farmacie, bancă, supermarket: meserie de meserie topografia Bacăului european de secol 21. Cât despre artera principală- cartea de vizită a fiecărui oraș care se respectă- și aici găsim bănci, săli și farmacii, dar, mai presus de toate, găsim o jale de cătun sovietic.
Pornind de la statuia lui Ștefan cel Mare, pe stângă avem ruina hotelului Moldova și lințoliul ce acoperă teatrul „Bacovia”, pentru ca ceva mai în jos, pe dreapta, de data aceasta, să întrezărim fantoma fostului cinematograf comunist „Muncitorul”, devenit în primii ani ai capitalismului, Bingo- Forum, iar în ultimii ani ai post-capitalismului, raiul șobolanilor. Urmează, tot pe dreapta, geamurile murdare și crăpate ale Primăriei Bacău, clădire pe al cărui frontispiciu ar trebui să fie scris cu litere din aur și carton presat: „Cum e turcul, și pistolul”.
În fine, din nou pe stânga, în valea plângerii ce odinioară constituia embrionul unui parc olimpic, zărim, printre hățișuri, stadionul care, periodic, își mai spală, chipurile, din rușine, cu tot felul de studii de fezabilitate și machete pompieristice, pentru ca în dreapta să admirăm- doar să admirăm!- Parcul Cancicov, că dacă riscăm să ne afundăm în el, ne fac de cacao- la propriu și la figurat- trilioanele de ciori. M-ar mai trage ața la scris, dar tocmai am de făcut un drum la bancă, iar apoi cred că mă opresc și la o farmacie. La supermarket am fost ieri.
