O minicronică…
După câteva sincope mai mari sau mai mici, a fost reluat concursul de scriere corectă (datat 1989), care în Franţa are mai mulţi aderenţi decât numărul celor din tribunele stadioanelor. Profesori de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău (Ramona Mocanu, Călina Stroe, Pompilia Postelnicu şi Daniela Enea) au profitat de sărbătoarea centenarului şcolii lor pentru a-i provoca pe elevii de gimnaziu şi liceu la o competiţie intelectuală. Testul a fost pe gustul (pre)adolescenţilor, iar studenţii filologi a avut parte de o întrecere similară. Premierea a avut loc pe 14 iunie, când s-au împlinit 204 ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri, în prezenţa universitarilor băcăuani şi a scriitorului Dumitru Brăneanu. Au colaborat Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri”.
…şi un motto
„Limba este […] depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc.” (Vasile Alecsandri)
Cum arată testul?
S-a scris după dictare un text alcătuit de profesoara Călina Stroe, inspirat fiind din mediul şcolar de azi:
Profa se ridică brusc şi înghite tot aerul dintre catedră și bancă. Ochii îi scapără și-i simt cum îmi caută într-adins palmele. Mâinile mele, întru totul nevinovate, nu se mișcă.
– Dă-i-o lui Geo! aud o voce sfătuindu-mă binevoitoare și consfințind apartenența mea la tagma copiatorilor.
Geo, roșu de culoarea ketchupului, se face că n-aude. Oricum n-ar fi putut, pentru că e prea ocupat să acopere displayul telefonului, care tocmai atunci se găsește să lumineze.
C-o singură mișcare, profa trage din bancă ghiozdanul deschis, din care cad, răspândindu-se ca niște confetti, caiete, o sticlă de suc tutti-frutti, penarul plin cu pixuri și creioane de diverse mărimi. Bineînțeles, și fișele soră-mii, după care am învățat, scrise caligrafic, pe coloane ordonate, dar cam înghesuite. Mă apropii să le iau, dar profa e mai iute:
– Ia te uită! Ce avem noi aici? All-inclusive! Toată materia din semestrul ăsta!
Cine sunt câștigătorii?
Secţiunea pentru elevi: Chiriță Bianca, Chițigoi Georgiana, Zabrac Ștefania-Cristina, Manea Ioana-Cristiana, Covaci Giulia (clasa a IX-a); Lupu Alina-Livia, Ciurea Celine, Ungurean Teodor-Ștefan, Farcaş Aneliz-Mihaela, Ibănescu Alexia-Cristina (clasa a X-a; Tomozei Laura, Merlușcă Teodora, Hanu Denisa, Vrânceanu Alexandra (clasa a XI-a); Crăciun Lavinia, Fecioraș Amalia, Onisei Tudor (clasa a VII-a); Măriuț Serena, Vasiloaia Bianca (clasa a VI-a)
Secţiunea pentru studenţi (ai Facultăţii de Litere): Anchidin Andreea-Elena, Andronic Dumitru, Juncu Ioana-Vanesa, Munteanu Bianca-Georgiana, Nour Maria-Ionela, Ştefănică Andreea, Tanase Larissa-Elena, Ţugui Neculai-Alin, Zaporojanu Irina