21 decembrie 2024

Sediul principal al DGASPC este, de astăzi, pe Aleea Ghioceilor, nr. 4!

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat alături de subsecretarul de stat Vișinel Bălan și directorul general Cristian Codreanu la inaugurarea și sfințirea noului sediu central al DGASPC.
Toți beneficiarii care treceau pragul instituției în zona de Sud a municipiului, pe strada Condorilor (aproximativ 20.000 persoane/an) vor avea, de acum, acces mai facil la îndeplinirea procedurilor în vederea accesului la servicii sociale.
„Practic, au fost comasate birourile din 3 sedii în unul principal, renovat și modernizat complet, cu scopul de a fi operativi, economici și eficienți în activitatea de zi cu zi. Având birourile conducerii în aceeași clădire cu Serviciul Adopții și Comisia de evaluare a cazurilor de handicap, vom putea coordona în mod eficace activitatea angajaților și vom preîntâmpina eventuale probleme, prin supravegherea acestor proceduri”, a declarat președintele CJ Bacău.
„În mod cert, în domeniul asistenței sociale, absolut orice demers are la bază dedicarea și empatia personalului. Am convingerea că angajații DGASPC se vor implica și vor face astfel încât fiecare beneficiar să fie ferm convins că se fac toate eforturile pentru ca instituția să ofere servicii sociale de calitate”, a mai spus președintele Valentin Ivancea.


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img