De ce ne întrebăm
De când a apărut ediţia a treia a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, suspectăm de inexactitate multe dintre obişnuinţele noastre de scriere sau pronunţare. În cazul de faţă, se pune problema cratimei în cuvintele compuse, iar deruta este alimentată de situaţia – greu, dacă nu chiar imposibil de motivat – a toponimelor dintr-o anumită familie, în care doar un nume geografic din România alcătuit astfel se scrie cu cratimă.
Încă două motive: unul cultural…
Localitatea de la poalele munţilor Nemira găzduieşte pentru a treizecea oară Festivalul Judeţean de Folclor şi Târgul Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale (16-17 iulie 2022), în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău şi a Primăriei oraşului.
…şi unul editorial
După „Povestea unui colţ de rai – Slănic-Moldova” (2013), de Romulus-Dan Busnea, de curând (2021) a apărut cartea „Slănic-Moldova, «perla Carpaţilor Orientali»” (Oneşti, Editura Magic Print). Autorul, cunoscutul istoric Corneliu Stoica, a realizat un album de excepţie, în care a inclus fragmente din scrierile despre acest oraş, unele venind din secolele trecute.
Aşezarea de ieri
În cartea citată am găsit mai multe denumiri ale localităţii: de la Slănicu („Gazeta de Bacău”, 1873) la Slănic („Tribuna”, Arad, 1899) şi de la Slănicul din Moldova (tot „Tribuna”, din 1907, şi „Furnica”, 1912) la Slănicul Moldovei („Gazeta ilustrată”, 1936). Cleopatra Tăutu îşi intitula cartea din [1935] „Slănicul Moldovei – monografie scrisă în anii 1930-1934”.
Ce spune „Tezaurul toponimic al României” (Iaşi, 1992)
Mai întâi a fost o „mahala a Târgului Ocnei” (1774), apoi un sat neoficial (1830), post de graniţă (1848), stabiliment balnear (1851), numit Băile de la Slănic (1857). Numirea era cu sau fără cratimă: Băile Slănic ori Slănicul-Băi. A mai figurat ca sat al comunei Trotuş, al comunei Târguşorul Trotuş (1873) sau chiar al comunei Slănic. În 1929 îngloba satul Cheşcheş, după ce mai înainte cuprindea cătunele La Biserică şi Slănicel, iar în 1933 era comuna urbană/oraşul Slănic.
Răspuns involuntar
Citările de mai sus au transmis deja forma corectă: Slănic-Moldova. (Interesant e că într-o ilustrată din 1905, din colecţia Mihai Ceucă, era această scriere cu cratimă.) DOOM3 notează astfel: „+Slănic-Moldova (oraş) s. propriu n., g.-d. Slănicului-Moldova”. Plusul de la început arată că forma este nou introdusă. DOOM2 (2005) nu include toponimul, iar DOOM1 (1982) îl aşază în final fără a da forma flexionară. În nici una dintre ediţii nu e înregistrat numele de locuitori, după cum nici DEX-ul nu face precizarea. Dacă pentru locuitorul din municipiul Slatina, apare recomandarea slătinean, se deduce că aici e vorba de slănicean/slăniceni.
