Poate nu ne dăm seama, dar e o criză serioasă, în privința alimentelor. Și Doamne ferește de ce va mai fi! Sunt convins că mai toți dintre noi, orășenii, se gândesc mai mult la cum să evadeze dintre betoanele gri ale orașelor, unde canicula face ce face. În schimb, fermierul, țăranul pe care-l prinde asfințitul cu mâna pe sapă ori udând la lumina lunii grădina de roșii, castraveți ori ce-o mai fi pus, primăvara, în pământ, ei bine, el se gândește la ploaia care nu mai vine. Sau dacă vreun nor rătăcit apucă să stropească dealurile uscate, mai mult le spală, torențial.
Asta dacă. Pentru că, deocamdată, apă ioc, în pământul cultivat. Nu-mi fac griji pentru marii fermieri care, dacă știu agricultură așa cum se laudă, atunci în mod sigur au un plan doi, în așteptare. Plus că ei presupun că s-au dotat, în toți anii ăștia, cu mașini și utilaje agricole de înaltă performanță. Ca să nu mai zic de sumele deloc mici pe care le primesc de la stat, ca sprijin în agricultură. Și, vă spun, ei chiar încasează bani mulți. În fine, grijă mi-e față de cei care care chiar trăiesc din ce obțin de pe bucata de pământ ce-o au în proprietate.
Lor, statul nu le dă nic. Pe ei nici nu-i mai vezi prin piețe, vânzând una sau alta. Nici n-ar mai încăpea de fundurile grase ale celor care habar n-au să țină o sapă în mână. Pe oamenii pământului nu-i ajută nimeni, nici măcar Dumnezeu, dacă mă gândesc că, pe niciunde, nu i-am mai văzut pe preoți slujind, direct în câmp, pentru a implora Divinitatea să ne aducă ploaie. D-apăi, ei nici nu mai trag clopotele, atunci când e furtună, așa cum o făceau străbunicii noștri. De fapt, nimeni n-o mai face, lumea (chiar și cea de la țară) fiind adormită de tehnologie, arătând de parcă i-au fost atrofiate toate simțurile.
E, totuși, pâinea noastră, cea de toate zilele! Ce bine-ar fi fost dacă s-ar fi ocupat cineva, după ’89, de păstrarea moștenirii din agricultură! Și de combinatele de îngrășăminte sau de zestrea de la subteran, din care să facem hrană pentru pământ, vândută pe doi lei de urmașii securiști. Chiar și așa, iată!, le dăm de mâncare arabilor și celor care n-au avut norocul să se fi născut într-un ținut binecuvântat ca al nostru.
