23 decembrie 2024

Fotbal, Liga a III-a / Remiza nebuna in derby-ul local

CSM Moinesti – Aerostar 3-3 (2-1)

Derby adevarat vineri, la Moinesti. Incheiat nedecis, cu un 3-3 pirotehnic, intre gazdele de la CSM si Aerostar. Moinestenii si-au facut din nou norma de trei goluri, dar au ratat revenirea pe primul loc al clasamentului, desi au condus de fiecare data. Cu 1-0, 2-1 si 3-2. Aerostarul, in schimb, a revenit mereu, a aratand ca victoria de acum o saptamana, contra Pascaniului, nu a fost deloc intamplatoare. La Moinesti, in mai putin de o ora de joc, „aviatorii” au marcat tot atatea goluri cate realizasera in precedentele noua runde de campionat, obtinand in final un punct pe cat de pretios, pe atat de meritat.



Schimbari

Fara stoperul Cosmin Lupu, suspendat, CSM Moinesti l-a retras pe Emi Apostu in linia defensiva si l-a titularizat la mijlocul terenului pe Braescu, care a facut cuplu cu antrenorul-jucator Sorin Trofin. De partea cealalta, Fane Apostol a mutat si el, schimband nu doar oamenii, ci si sistemul. Prin urmare, Aerostarul s-a prezentat cu un 3-4-3 menit sa dea siguranta defensivei si sa-si puna amprenta pe faza ofensiva gratie celor trei „guri de foc” Vladut Pavel, Madalin Munteanu si Pasniciuc.

Ofsaid?

Gazdele au lovit primele, deschizand scorul in minutul 20, prin golgheterul Edi Tismanaru, la o faza la care „aviatorii” au invocat in zadar un ofsaid al atacantului moinestean. Aerostarul a restabilit egalitatea patru minute mai tarziu, prin Tofan, care, plecat din linia a doua pe o pasa in adancime a lui Patriche, a dejucat pasul la ofsaid al adversarilor si l-a invins pe Petrariu printr-un sut plasat. Rezultatul pauzei a fost insa favorabil CSM-ului, acelasi Tismanaru reluand din apropiere pentru 2-1.

Carusel

Ocaziile au continuat sa curga. La fel ca si golurile. La sase minute de la reluare, Pasniciuc a adus din nou echilibrul pe tabela, care a rezistat pana in minutul 75, atunci cand Darie a impins in plasa un balon respins in prealabil de Roca la sutul lui Tismanaru. La acest scor de 3-2, Moinestiul revenea pe primul loc. N-au fost insa de acord oamenii lui Fane Apostol, care au marcat pentru definitivul 3-3 in minutul 82, gratie inepuizabilului Madalin Munteanu, scapat singur cu Petrariu. Nebunie curata! Si fotbal pe masura.

Formatii

CSM Moinesti: Petraiu – Vieru, Apostu, Irimia, Botezatu – Banu, S. Trofin, Braescu, R. Marin – Tismanaru, Darie. Au mai jucat: Chelariu, Corman. Antrenor: Sorin Trofin.
Aerostar: Roca – Burca, Strungariu, Petrache- Ichim, Tofan, Honea, Sarbu – Pasniciuc, M. Munteanu, Vl. Pavel. Au mai jucat: Nica, A. Popa, Salahoru, Antrenor: Stefan Apostol.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img