Îmi este foarte neclară strategia occidentală de a câstiga simpatia populației rusești. Să explicăm!
Războaiele nu se câștigă doar pe câmpul de lupta. Cel mai bun exemplu este cel al Primului Război Mondial, când germanii au învins Imperiul Țarist trimițându-l pe Lenin să stârnească revoluția. Dar asta nu i-a ajutat prea mult, nemții au trebuit să accepte armistițiul după ce au pierdut lupta de acasă cu propria populație sătulă de privațiuni, și nu este exclus ca serviciile britanice și franceze să fi fost vinovate de acest lucru.
Într-un mod aproximativ similar, Occidentul a crezut că, impunând o serie de sancțiuni economice Rusiei, populația se va revolta și va determina Guvernul să înceteze operațiunea militară din Ucraina. Doar că acest calcul nu s-a dovedit realist; Rusia anticipase această mutare și s-a pregătit vreme de opt ani pentru acest lucru. Ulterior, Occidentul a penalizat oligarhii ruși, în ideea că măcar aceștia se vor asocia și vor executa o lovitură de stat care să-l dea jos pe Putin. Din nou, ghinion! Pe de o parte, oligarhii ruși sunt de multă vreme izolați de rețeaua Puterii din Rusia, pe de altă parte, populația țării a fost chiar satisfăcută să vadă că aceia, pe care-i consideră că au furat avutul național sunt pedepsiți și rămân fără bani.
Implicarea pe față în sprijinirea militară a Ucrainei a fost un semnal la fel de prost pentru publicul rus, care face paralele cu Al Doilea Război Mondial, când o parte a Occidentului a lovit URSS și a lăsat în urmă distrugeri și milioane de morți. Contra sovieticilor au luptat, atunci, germani, italieni, români și maghiari, finlandezi dar și voluntari din Franța, Spania, Olanda, Austria sau Norvegia.
Dar cel mai interesant este că Occidentul promovează, acum, o temă extrem de interesantă: nevoia de „decolonizare” a Rusiei, în sensul că țara trebuie împărțită în mai multe părți, pentru a „elibera” popoarele federației. Iar această tema este cât se poate de oficială, iar problema este că, practic, validează teza oficială a Kremlinului cum că Occidentul urmărește dezmembrarea Rusiei iar războiul este nu doar necesar ci și imperativ deoarece e în joc soarta întregii Federații.
Desigur, Occidentul poate să lanseze acuzații de propagandă, să acuze Rusia de dezinformare, să pună biciul pe fact-checkeri; realitatea este că acțiunile sale nu contrazic afirmațiile Moscovei, ci, din contra, le confirmă. Ceea ce este destul de ciudat în acest război informațional.
Singura soluție a acestei contradicții de logică este că Occidentul (sau o anumită parte a sa, SUA) dorește ca populația să sprijine, în continuare, acțiunile Kremlinului întrucât războiul trebuie să continuie. Caz în care Washingtonul urmărește nu înfrângerea militară și economică a Rusiei ci a Uniunii Europene.
Răzvan Bibire
