Teatrul Municipal „Bacovia” anunță cu bucurie premiera spectacolului „LA CENERENTOLA sau CENUȘĂREASA, povestită altfel după Gioachino Rossini” a secției Animație.
Primele două reprezentații vor avea loc în zilele de 2 și 3 iulie a.c., de la ora 11.00.
Scenariul acestui spectacol dedicat întregii familii este semnat de Ema Stere, regia de Attila Vizauer, scenografie & grafică afiș: Mihai Pastramagiu, coregrafie: Vava Ștefănescu, lighting designer: Costi Baciu, asistent coregrafie: Carmen Coțofană.
„E un proiect foarte vechi al meu, de foarte mulți ani am încercat să conving directorii să montăm acest spectacol. E o mare încercare să pui pe scenă și să inviți publicul, indiferent dacă este copil sau nu, să asculte împreună cu tine muzica lui Rossini, muzică de operă.
Este o încercare foarte serioasă, dar sunt convins că soluția pe care o avem, și talentul, și energia, și pofta de joc, și bucuria cu care actorii vor interpreta acest spectacol, nu numai că ne vor convinge să stăm cuminți în sală, ci ne vor crea un sentiment de bucurie, de plăcere, de entuziasm. (…)
Componenta coregrafică este foarte puternică și importantă și i-am propus Vavei Ștefănescu – un foarte important coregraf, directoarea Centrului Național al Dansului din România – să revenim la teatrul de animație și în această formulă, în care păpușa și actorul formează împreună un personaj, și sperăm că vom fi convingători”, a declarat regizorul Attila Vizauer.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Ilinca Istrate , Tiberiu Gabor Bitere , Alexandru George Bodron, Andi Andriucă , Andreea Sandu , Laurențiu Budău , Mihai Chihaia , Marlene Duduman , Alina Neagu.
Un element de noutate pentru acest spectacol este parteneriatul cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău care va asigura, prin Cvartetul „Consonanțe” (Andrei Onofrei – Vioara întâi, Ștefan Epuran – Vioara a doua, Iulian Bolog – Violă, Ionuț Zamfir – Violoncel), muzica LIVE.
Ateliere: Edi & Liliana Lașoc – pictură păpuși, Petrică Sociu – tâmplărie
Tehnic: Adrian Costraș – regizor tehnic, Liviu Maftei – sunetist, Egidiu Șerban – luminist, Mariana Sociu – cabinieră, Liviu Pastur – mașinist, Cătălin Moisă – mașinist.
Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta mai mare de 4 ani, dar și adulților, fiind o frumoasă și inedită versiune a poveștii clasice.
Biletele au fost puse în vânzare la agenția de bilete, dar și online, pe site-ul instituției.