Netulburată, Prostia se plimbă de multe ori prin lume în haine de gală. Uneori, suferința, credința, frumusețea, rațiunea, solidaritatea de specie sau virtutea, piscuri ale esenței umane, aruncă priviri invidioase către atenția specială care i se acordă. Unii, precum olandezul Matthijs van Boxsel, i-au dedicat chiar și enciclopedii, avansând gândul – ironic, desigur – că… este fundamentul civilizației noastre. ,,Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei” (1508), bijuteria filosofică a lui Erasmus din Rotterdam, este pilduitoare pentru vitriolul estetic pe care-l picură pe ,,hainele de gală” amintite. Amar, sub masca șugubățului, Erasmus notează, oferindu-i Prostiei dreptul la apărare: ,,Într-un cuvânt, fără mine, nicio societate, nicio adunare nu poate fi nici plăcută și nici statornică: poporul s-ar plictisi repede de suveranul său, stăpânul de servitor, slujnica de stăpână, profesorul de elev, prietenul de prieten, soția de bărbat, chiriașul de proprietar; tovarășii de cameră și de masă nu s-ar mai putea suferi unul pe altul, dacă nu s-ar amăgi unul pe altul, dacă nu s-ar măguli între ei, dacă nu și-ar îndulci relațiile dintre ei cu mierea prostiei” (op. cit., București, Editura Minerva, 2000, p. 35).
În eseul ,,Legile fundamentale ale imbecilității umane” (București, Editura Humanitas, 2014) Carlo M. Cipolla, economist, renunțând la umor, ironie și subtilitățile metaforice, așază direct degetul pe această rană a spiritului, argumentând că este cea mai mare amenințare pentru umanitate, întrucât, între altele, aceasta diminuează vizibil bunăstarea generală a societății. Ieșirea din impas? Neproștii trebuie să trudească mai mult pentru a compensa daunele provocate de frații lor proști, zice Cipolla, care sintetizează legile acestui cancer al spiritului: Întotdeauna și inevitabil toată lumea subestimează numărul de indivizi proști aflați în circulație; Probabilitatea ca o anumită persoană să fie proastă este independentă de orice altă caracteristică a acelei persoane; O persoană proastă este aceea care cauzează pierderi unei alte persoane sau unui grup de persoane, în timp ce ea însăși nu obține niciun câștig și chiar poate suferi pierderi; Oamenii neproști subestimează întotdeauna puterea dăunătoare a indivizilor proști; O persoană proastă este cel mai periculos tip de persoană…
Se scrie cu voluptate despre proști și prostie. Firesc, întrucât ființează nu doar în povești, ci și în structuri cu ștaif (ONU, turnuri de fildeș prezidențiale, înjghebări ministeriale, în minți care au oferit străluciri noi științei etc.). Medicina și-a declinat competența în angajarea unei eventuale ofensive împotriva prostiei, deși până și unii proști care nu realizează că sunt locuiți de ea o înfierează. Moraliștii de profesie o iau de guler, măcinând vorbe la râșnița dezamăgirilor. În vremea asta, Prostia și-a construit imperii inexpugnabile. A revoluționat până și limbajul de specialitate. Prost, imbecil, cretin și idiot, folosiți ca termeni științifici la începutul secolului al XX-lea, au fost ambalați cu gingășie de Obama, de pildă, printr-o lege specială, în ,,dizabilități intelectuale”.
Cred că prostia se plimbă prin lume purtând măști dintre cele mai diferite (sofisticate, uneori), ca prostie diluată (purtătorul trăiește decent, își duce crucea fără a-și aroga amiciții cu inteligența); prostia cu zurgălăi (se autopromovează zgomotos, propunându-se care reper al valorilor); prostia fermă (trudește la rescrierea fundamentelor axiologiei; nu acceptă contrargumentări); prostia agresivă (te ia de guler, te asediază cu arsenalul cretinozaurismelor); prostia otrăvitoare (oficializată cu diplome și înscăunări în demnități, zămislitoare de prăpăstii ale minții și cutremure sociale, sabotoare a tot ce înseamnă umanitate autentică).
Să fim însă drepți cu Prostul: nu se află pe ultimul loc al depravării minții. Îi ofer acest loc inteligentului lipsit de caracter, haimanalei morale, javrei turbate a intelectului, celui pe care, molipsindu-mă de gingășia lui Obama, i-aș pune pe frunte o etichetă pe care aș scrie ,,Dizabilitate umană”.