Ieri după-amiază, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, aflat în misiune de patrulare în zona Valea Uzului din Dărmănești, a observat pe luciul apei lacului de acumulare Poiana Uzului mai multe plute de culoare roșie, ce păreau a susține plase de pescuit ilegale.
Jandarmii au luat legătura cu reprezentanții Filialei A.J.V.P.S din Comănești, care, cu ajutorul unei bărci și cu sprijinul jandarmilor, au reușit să scoată plasele de pescuit de tip monofilament interzise de legislația în vigoare, în care se aflau pești de diferite dimensiuni.
Cantitatea de peste 30 de kilograme de pești prinși în plase a fost redată mediului natural.
Jandarmii băcăuani acordă o atenție deosebită protejării habitatelor piscicole și acționează, independent sau în cooperare cu alte instituții cu atribuții în acest domeniu, pentru conservarea și exploatarea sustenabilă a resurselor acvatice vii.
Recomandăm tuturor iubitorilor pescuitului să respecte prevederile legale în vigoare care reglementează pescuitul și acvacultura.
Pescarilor care apelează la metode ilegale, le reamintim că folosirea plaselor de tip monofilament este infracțiune și se pedepsește conform legii.