Actualizări necesare
Volumul din 1857 în care este inclusă poezia lui George Sion este tipărit cu alfabetul de tranziţie (litere din alfabetele latin şi chirilic), dar nu numai această adaptare la scrisul contemporan trebuia rezolvată, ci şi anumite aspecte ţinând de normele actuale ale limbii române. Dacă doriţi să cunoaşteţi varianta dintâi a textului, găsiţi pe internet interpretarea muzicală a poeziei, aparţinând inegalabilului Tudor Gheorghe. Veţi auzi forme arhaice de tipul „O, vorbiţi, scriţi româneşte” sau „amori” etc., dar şi nevinovate substituiri, inerente unei recitări: „se topeşte”, „de” (în loc de „se răceşte”, „când”).
Am grupat pe niveluri ale limbii adaptările produse de editorii de azi (unele ne aparţin).
Legendă: cifrele romane indică numărul strofei (I-VI), iar cifrele arabe, numărul versului din strofă (1-12). Între croşete am aşezat adăugirea noastră.
A. Punctuaţie şi ortografie
a) Virgule plasate greşit: I.1. („frumoasă,”), III.2. („firesc,”); V.5. („ţară,”); VI.2. („voieşti,”);
b) Virgule lipsă: I.11., II.11. şi V.11. („vorbiţi[,] scri[e]ţi”); II.5. („străine[,]”); II.7. („vine[,]”); III.8. („Zău[,]”); IV.6. („săi[,]”);
c) Virgulă în locul punctului: I.4. („găsim,”); I.8. („cuvântăm,”); III.8. („para,”);
d) Virgulă în locul liniei de pauză: I.10. („său[–]”); II.10. („meu[–]”); IV.10. („său[–]”);
e) Virgulă în locul punctului-şi-virgulei: V.6. („era[;]”);
f) Virgulă în locul semnului exclamării: IV.4. („vieţuiţi[;]”);
g) Semnul exclamării în locul virgulei: II.6. („ascult[,]”); VI.4. („iubeşti[,]”); VI.8. („străpurta[,]”); VI.10. („eu[,]”);
h) Punct-şi-virgulă în locul liniei de pauză: IV.10. („său[–]”);
i) majusculă în locul minusculei: I.11. („Româneşte”);
j) lipsa ghilimelelor: V.11. („«O, vorbiţi”/ „«Vorbiţi”); V.12. („Dumnezeu»”).
B. Prozodie ortografică
Cratimă lipsă: I.7. („buze[-]aduce”); III.8. („nici[-]o”).
C. Fonetică
a) Regionalisme bucovinene: I.5. („placere”);
b) i ultrascurt: II.2. („amori”); II.4. („mori”); III.6. („mi-aşi da”); VI.7. („ceri”);
c) u ultrascurt (final postconsonantic, asilabic): I.2. („vorbimu”) etc.
D. Lexic
a) Diminutive ale unor cuvinte-cheie: I.9. („Românaşul”; „Când voim să arătăm vitejia cuiva, zicem pui de românaş sau voinic, nu glumă”, se scrie în „Legendele sau basmele românilor”, de Petre Ispirescu – 1892); II.1. („Româncuţe”; derivatul apare în poeziile lui Vasile Alecsandri: „Româncuţa mulţumeşte, suflă-ncet peste cofiţă/ Şi cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriţă);
b) semantică: VI.8. („a se străpurta” = a se strămuta).
E. Gramatică
a) Reluarea complementului direct: I.2. („Limba ce[-o] vorbim”); V.4. („Ţărna ce[-o] călcăm”);
b) confuzie între conjugări: I.11., II.11., V.11. („[V]orbiţi, [scrieţi]”, în loc de „O, vorbiţi, scriţi”).