23 noiembrie 2024

Interogații, mirări și lecturi libere

În ,,Sentințe”, Publilius Syrus spune că ,,dezbaterea este cel mai bun lucru al omenirii”. Criticul și istoricul literar Petre Isachi, redactor-șef al Revistei ,,13 PLUS”, mi se pare a fi, prin ardoarea manifestată în inițierea unor dezbateri literare, frate de cruce cu scriitorul latin. După ce a reușit să apropie statutul ,,Întâlnirilor de la Văratec” de o manifestare tradițională, a inițiat acum o altă dezbatere, cu o temă incitantă: ,,Topos literar-artistic, postmodern”, cu subtitlul ,,Din penumbra Atelierului de Creație al Revistei «13 Plus»”. Organizată în parteneriat cu Asociația Culturală Renașterea Buhuși și Biblioteca ,,George Bacovia” Buhuși, întâlnirea – care va fi găzduită de Slănic Moldova (23-25 mai a.c.) – îi va reuni pe Ion Fercu – moderator, Mihai Botez Stîncaru, Viorel Savin, Ștefan Munteanu, Adrian Lungu, Alexandru Dumitru, Alex Oko, Adrian Matei, Petru Botezatu, Petre Isachi, Gheorghe Mocanu.
Mihai Botez Stîncaru va deschide apetitul pentru dezbateri cu provocarea ,,Gândirea postmodernistă”. Petre Isachi și Ștefan Munteanu vor trimite accente inedite în universul creației eminesciene, cu temele: ,,Canonul occidental – Canonul eminescian” și ,,Noi însemnări privind filosofia eminesciană din «Epigonii» și «Luceafărul»”. Nu vor fi doar simple alocuțiuni, ci discursuri care vor intra în vâltorile dezbaterilor. Interesante vor fi, desigur, și cele două așteptate mărturisiri ale lui Viorel Savin și Alex Oko. Primul va depune mărturie cugetând la interogația ,,De ce scriu?”, celălalt, student al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, răspunzând la întrebarea ,,De ce pictez?”
Evenimentul de la Slănic Moldova, finanțat din resursele participanților, va avea zilnic și alte repere de mare interes. Cenaclul, privit ca un spațiu/ loc al ,,polemicilor estetice cordiale”, va oferi lecturi în premieră. ,,Interogații, mirări și lecturi libere”, o altă provocare a întâlnirii, va fi un fel de ,,evoluție la liber-alese”. Vor fi formulate întrebări, exprimate mirări și propuse pentru lectură/ reflecție gânduri din creația proprie sau a altor scriitori.
Nucleul participanților este constituit, cu puține excepții, din cei care au participat la ,,Întâlnirile de la Văratec”. Nu întâmplător, la Slănic Moldova va fi schițat și proiectul pentru cea de a IV-a ediție, din toamnă, a acestor întâlniri. Noutățile din grupul participanților sunt Gheorghe Mocanu, consacratul scriitor vrâncean, Alex Oko (Alexandru Ocolașu) – cel care, în diferite cronici cu tematică plastică, este apreciat ca fiind ,,vrăjitorul Luminii, Întunericului și al Strigătului” (Ion Fercu), ,,spirit postmodern, rebel polemic și perseverent” (Petre Isachi) sau „un Prinț al Penelului venit pe lume dintr-o mare bucurie a Luminii!” (Dan Sandu) – și vrânceanul Adrian Matei, care și-a lansat recent, cu aplauze ale criticilor literari, primul său volum, ,,Poemele unui îndrăgostit”.
În ,,Amintiri”, Radu Rosetti scrie: „Din pricină că țara era în toiul luptei pentru Unire, cei mai mulți boieri, mai cu seamă cei unioniști nu plecaseră deloc in străinătate, temându-se de vreo surprindere din partea Turciei și a Austriei, ajutate de Anglia. Era deci o adunare mare boierească la băi, mulțime de rude și de prieteni de-ai noștri, pentru care am fost mulțumit să găsesc pe bunul meu prieten Cuza”… Firește, participanții la reuniunea literară de la Slănic Moldova nu se așteaptă să întâlnească aici fețe mari de boieri actuali ai nației, căci Perla Moldovei, chiar dacă e celebră, nu rivalizează deocamdată cu Dubai et comp. În schimb, vor căuta pe aici urmele unor personalități precum Ion Creangă, George Enescu, Nicolae Gane, Alexandru Vlahuță.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014