S-a-ntrebat cineva cam ce-ar putea face cu 25 de euro pe lună, în contextul scumpirilor fără precedent, la toate, absolut toate produsele și serviciile? Este vorba, dacă nu v-ați prins, despre acele vouchere de 250 de lei, acordate de stat, o dată la două luni, populației cu venituri mici, foarte mici, ca răspuns, zice-se, la avlanșa care s-a abătut asupra tuturor. Pentru că, oriunde ți-ai întoarce privirea, n-ai cum să nu observi că totul s-a dublat, triplat sau chiar mai mult. Nebunie curată!
Cei 25 de euro/lună vor ajunge la 2,8 milioane de români „vulnerabili”, strict pentru alimente sau hrană caldă. Adică la pensionarii cu mai puțin de 1.500 de lei venit din pensii (inclusiv la cei care primesc, deși nu prea s-au rupt cu munca, pensia minimă socială garantată, numită și indemnizație socială pentru pensionari), la persoanele cu handicap, la cele fără adăpost (ciudat, nu?), la părinții care-și cresc cu bani puțini copii și la familiile monoparentale care abia se mai târăsc pe lumea asta. Lor li se alătură și românii care primesc ajutorul social (cei mai mulți sunt de la țară) și care, acum, nici nu vor să audă de munca la câmp, spre disperarea fermierilor și a altor angajatori. Restul să se descurce, chiar și cei cu venituri la limita pragului luat în considerare de autorități.
Să socotim: cu 124 de lei pe lună, un beneficiar ar putea să-și cumpere o pâine, în fiecare zi. Și atât. Deci, omul și-ar pune, zilnic, pe masă doar 600 de grame de pâine, bună, rea, cum o fi ea. Să zicem că nu e fan pâine și că o va împărți pe două zile, deci 300 de grame pe zi. Dar cu restul nevoilor (care costă, desigur) ce vor face? Aș putea continua, dar mă apucă nervii, amintindu-mi de anii grei (pentru mine) din timpul regimului ceaușist, când, mai rău, nici pâine nu găseam, dacă veneam târziu de la muncă. Ne întoarcem acolo, în „epoca de aur”? Sau, poate, suntem deja! 25 de euro sunt bani rispiți în deșert, frecție la picior de lemn.
Cu ei nu poți hrăni populația. Altele puteau fi soluțiile pe care ar fi trebuit să le pună pe masa de lucru zecile de mii de „specialiști”, abonați la sinecuri! Mă gândesc că niște guvernanți competenți (și patrioți pe deasupra) ar fi anticipat cumva crizele și ar fi avut pregătite din timp instrumente eficiente pentru a proteja populația. Numai că, pentru asta, cu toții ar fi trebuit să tragă la aceeași căruță, fie că vorbim despre politicieni, economiștii cu diplome reale obținute la școlile de prestigiu din țară și din lume, fie despre apărătorii din umbră ai intereselor românilor (a se citi serviciile de informații și contrainformații) ș.a. Altfel ar fi fost treburile, după mai bine de trei decenii de … capitalism. Unii dintre noi cam știu ce-ar putea face ca să îndulcească, să zicem, amarul. Exact ce-au făcut și până acum: vor reduce cheltuielile și așa reduse până la pragul minim, al suportabilității. O fac și nemții, cei de rând, loviți și ei criza care, iată!, s-a răspândit ca ciuma. Nu știu cum vom ieși din asta sau câți vor supraviețui vremurilor. Cine va trece și de acest test de supraviețuire? Dumnezeu cu mila!
