In decursul timpului, DESTEPTAREA a fost locul unde cei fara speranta au venit soptindu-si sau strigându-si disperarea. Uitând chiar ca suntem ziaristi, noi am fost oamenii care au deschis catre alti oameni calea generozitatii. Asa s-a dovedit ca bacauanii, nu neaparat cei mai bogati dintre ei, sunt gata sa ajute refuzând publicitatea si nu asteapta nici macar multumiri.
Orice ziarist spera ca materialul pe care il semneaza sa schimbe ceva in societate, in mentalitatea si chiar in viata oamenilor. Atunci când se intâmpla, cel care a muncit la documentare si redactare simte ca munca sa a fost rasplatita. La DESTEPTAREA, ne-am inceput aceasta saptamâna cu un astfel de moment fericit. Un material publicat in editia de joi a ziarului nostru a avut imediat ecou. Era vorba despre un baiat de 15 ani, care sufera de parapareza spastica si face ore la domiciliu. Pentru ca nu poate scrie, Vladut Vlasie trebuie sa-si faca temele pe computer. Ii este imposibil sa stea prea mult pe scaunul de birou, asa ca avea nevoie de un laptop. Familia nu-si permitea acum o asemenea achizitie, in ciuda faptului ca parintii muncesc din rasputeri. Povestea lui Vladut Vlasie si a familiei sale a impresionat mai multi cititori. Chiar in ziua aparitiei articolului, o doamna ne-a anuntat ca a si comandat un laptop pentru Vladut. „Am plâns când am citit despre acest copil care este bolnav dar are asa o dorinta de a invata, de a cunoaste. Am decis impreuna cu sotul sa facem macar atât pentru el. Singura noastra conditie este sa ramânem anonimi.” Sotul doamnei i-a dus laptopul lui Vladut si s-a prezentat: Nelu. Atât. Asociatia „Lumina” a reactionat la fel de prompt si ii va oferi ingrijiri la domiciliu.
Salvati de la evacuare
Dintre multele cazuri sociale amintim o familie care risca sa ajunga in strada in prag de iarna din cauza datoriilor la intretinere si taxe catre primarie. Laura Ionel, o vaduva cu patru copii, acumulase restante de 4.000 de lei. Contractul de inchiriere le expirase, iar primaria refuza sa-l prelungeasca. I s-a spus sa se pregateasca de evacuare. Disperata, ne-a cerut ajutorul. O bacauanca ne-a telefonat in ziua aparitiei materialului. A platit toata datoria. Ieri, aceeasi persoana ne-a anuntat ca vrea sa-i doneze un laptop lui Vladut. Când a aflat ca a primit unul s-a oferit sa il ajute cu altceva, orice are nevoie. Tot anonim.
A vrut casa si acum are casa
Un alt caz a fost cel al Lilianei Botezatu, o femeie cu patru copii, care a ajuns in strada, sub cerul liber. Scandalurile cu sotul si, mai ales, cu socrul ei, la care si statea, undeva in cartierul Serbanesti, au aruncat-o, intr-o dimineata fierbinte de iulie direct, in strada. Pentru ea „acasa” devenise o palma de pamânt acoperita de iarba uscata de lânga canalul de fuga, aproape de pod. Dupa o viata de munca, femeia, in vârsta de doar 36 de ani, a ajuns pe drumuri. Viata ei a fost ingramadita in zece saci de rafie, alaturi de un dulap, o bicicleta si masina de spalat rufe. A fugit de frica. De frica batailor, a necazurilor si a jignirilor pe care le primea zilnic. Si-a luat cu ea si copiii – baiatul cel mare, Alexandru, de 16 ani, pe Paula, de 14 ani, si pe cei mici, Vladut si George, de 7 si, respectiv, 2 ani. In ziua aparitiei ziarului, in care s-a prezentat cazul Lilianei, administratorul unei firme de constructii din Bacau a sunat la redactia DESTEPTAREA si a spus scurt. „Vreau sa-i ofer o camera de camin pentru aceasta femeie. Neconditionat, pe perioada nedeterminata”. Atât, fara nume, fara alte detalii. Iar Liliana a primit casa. „Nu-mi doresc decât un loc linistit unde sa stau cu copilasii mei. Atât. O casa”, asta isi dorea si asta a primit. Imediat. Acum femeia este sub acelasi acoperis, ajutata de acelasi om anonim. „E foarte bine. Fata mi-a intrat la liceu, baiatul cel mare a reinceput si el scoala, Vladut e inscris la gradinita din cartier, iar pe cel mic l-am dat la cresa, cât timp stau eu la munca. Am gasit linistea necesara. Nu mai am nevoie de nimic. Decât de putere sa-mi ridic puisorii”, ne-a spus acum.
O vacuta, atât isi doreau
Madalin-Constantin, Elena, Ana-Maria si Gheorghita. Primul, mezinul, acum de 8 ani si deja in clasa a III-a. Urmeaza surioara, de 11 ani, „sora cea mare”, de 15 ani, si „stâlpul casei”, de 16 ani. Sunt patru frati loviti de soarta, care traiesc in conditii greu de imaginat. Alaturi de ei, si tatal lor, Gheorghe Tugui, de 44 de ani. E tânar inca, insa viata a lasat urme adânci pe chipul sau. Sunt cinci suflete uitate de lume. Stau intr-o casa darapanata, in conditii insalubre, in care mizeria si saracia depasesc orice limite, in comuna Racova, „peste deal”, aproape de groapa de gunoi a satului. Mama si-a abandonat familia in urma cu cinci ani. Noi i-am gasit intr-o dupa-amiaza friguroasa de februarie, la lumina lumânarilor, mâncând ghebe fierte. Intr-o camera insalubra, despartita in doua doar de un prag de lut, cu pereti reci din pamânt in care erau doua paturi, o masa, o lampa si câteva haine aruncate intr-un colt. De fapt o fosta magazie. Casa mare a fost mistuita de un incediu. I-am intrebat pe copii ce-si doresc cel mai mult. Au raspuns parca in cor, intr-o dorinta comuna. “O vacuta, sa avem mereu lapte cald. Si o bicicleta, sa nu mai mearga Gheorghita pe jos la scoala”. Atât. Au urmat pe rând vacuta, bicicleta, hainute, mâncare, conserve. Toate donate de oameni de suflet. La fel ca multi altii. (Roxana Neagu)
