Pe 14 și 15 aprilie 2022 a avut loc în Bacău prima ediție, una pilot, a festivalului de film documentar FilmDocArt, organizat de Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Studioul de creațíe foto – video ”Chromatique” și artistul vizual Ovidiu Ungureanu, reluând și reinventând tradiția festivalului de videofilm documentar „Ethnos”, care a luat ființă în 1995 și a continuat până în anul 2005.
Aceste filme sunt de regulă obiective, fără ca punctul de vedere al realizatorului să fie vizibil, însă în cea de-a doua zi a festivalului, Ziua Eseului Cinematografic, am urmărit două filme documentare-eseu, în care se observă și viziunea autorului, emoționante și foarte interesante, iar urmărindu-le nici nu am mai remarcat trecerea timpului. Cele două creații ale artistului vizual Matei Bejenaru, alese pentru FilmDocArt 2022, sunt „Zidul lui J.O”, un film despre poetul Emil Brumaru, și „Abis” despre Irinel Liciu, o mare balerină a anilor 1950-1960.
„Și este extraordinar că stau să mă gândesc când văd astfel de filme că un moment al filmului documentar artistic la Bacău e posibil, pentru că el aduce un anumit tip de emoție care a dispărut din societatea noastră. Un anumit tip de emoție pe care nu-l mai regăsim nici la teatru, din păcate, nu-l mai găsim nici prin alte instituții importatnte, nu-l mai găsim în librării, unde ne întâlneam altădată.”, a declarat Geo Popa, directorul Centrului de Cultură ”George Apostu”, în cadrul discuțiilor de după vizionarea celor două filme, care, într-adevăr, au ajuns la sufletul întregului public, astfel, din punctul meu de vedere, unindu-ne.
Primul film al după-amiezii a fost „Zidul lui J.O”, la începutul căruia nu aveam prea multe așteptări, însă m-a surprins plăcut. Spiritul poetului și felul în care vorbea din tot sufletul, chiar și despre niște lucruri aparent nesemnificative, precum o rază de soare ce îi atingea oglinda câteva minute în fiecare zi, despre livada în care obișnuia să citească și despre faptul că nu suporta să mai fie cineva cu el atunci când scria, m-au impresionat profund.
Cel de-al doilea film, „Abis”, m-a lăsat mai curioasă și cu mai multe întrebări în privința lui Irinel Liciu decât înainte de urmărirea sa. Modul în care cei ce au întâlnit-o pe artistă vorbeau despre energia pe care o emana atunci când dansa, cum toată oboseala, frigul și problemele dispăreau atunci când o priveau, m-a făcut să îmi doresc să fi avut oportunitatea de a o vedea și eu personal cum face magie pe scenă, acompaniată de muzică, împreună cu un partener sau de una singură. Chiar dacă Irinel Liciu rămâne în continuare o persoană misterioasă, povestea ei care conține două mari retrageri, una din lumea dansului și una din lumea noastră, din viața ei, este foarte captivantă.
În concluzie, cele două filme documentare-eseu vizionate în cadrul celei de-a doua zile a festivalului FilmDocArt mi-au ajuns la inimă prin emoția și sensibilitatea prezente în conținutul lor și în declarațiile persoanelor intervievate și ale celor prezente la eveniment. Prima ediție a acestui festival a fost una remarcabilă și voi participa cu siguranță și la următoarele.
Mara Lazăr, 14 ani, clasa a VII-a, elevă la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
