Îngrijorări

Oare câți mai sunt în stare astăzi să repete vorbele filosofului: „știu că nu știu nimic”? Acum, „trăim în vremuri periculoase – niciodată oamenii nu au avut acces la atâta cunoaștere în număr atât de mare fără ca totuși să învețe ceva”, O spune Tom Nichols în cunoscuta sa carte despre sfârșitul competenței și discreditarea specialiștilor. A experților de care, după cum merge lumea, nu mai are nevoie nimeni, pentru că toți se uită pe internet și cred că le intră, instant, în cap, cunoașterea, ei devenind deștepții pământului. Culmea este însă că această avalanșă de informații, luată „tale quale”, te prostește, de fapt, dacă nu ești îndeajuns de lucid și nu-ți pui mintea la treabă, nu selectezi, nu treci printr-un filtru critic ce vezi, ce citești. Autorul menționat își exprima o sinceră îngrijorare față de situațiile actuale de viață, în care oamenii sunt grăbiți, superficiali, intoleranți, nemaiavând timp și chef de a sta de vorbă în mod real, adică ascultându-l și pe celălalt. Care poate să aibă și să expună principii, argumente. Așa că Nichols constată o dezastruoasă direcție spre „gândirea zero”. Ce e mai trist e însoțirea acesteia de o îngrozitoare bădărănie și de un inept egalitarism. Dacă ești trecut/ă de vârsta tânără, de pildă, ești imediat categorisit drept „moș” sau „mamaie”, un pensionar oarecare acolo, chiar dacă ai fost un specialist recunoscut în branșa ta, un profesor universitar, critic și istoric literar reputat, și trec rapid în revistă un caz din Bacău, când dl. Constantin Călin, un distins cărturar, de modă veche, e drept, a fost atacat (pe rețelele sociale) de o liotă de ignoranți mitocani, foarte vocali, că așa-i moda acum, în urma discursului său la conferirea titlului de cetățean de onoare al urbei noastre. Discurs în care s-a referit la niște adevăruri istorice, pe care prea puțini le cunosc sau și le mai amintesc în vremurile astea de confuzie generală și de fake-uri. Este evidentă invazia noilor troglodiți, foarte activi, dornici să ia rapid locul celor competenți și cu bun-simț. Încurajați fiind și de absurdul curent al „corectitudinii politice” și de „cancel culture”. Am găsit într-un comentariu critic inspiratele expresii ale unui gazetar britanic, care vorbea despre „răzbunarea netalentaților” și „răfuiala repetenților cu premianții”. La acest dezolant spectacol asistăm tot mai des. Indivizi obscuri, fără nicio calitate intelectuală deosebită, dar roși de ambiții, dornici de parvenire, vor să ocupe funcții, poziții de top, acționând fără pic de scrupule în acest sens. Cei mai mulți dintre inșii aceștia anonimi se cred interesanți dacă atacă pe rețele oameni de valoare, artiști, scriitori, personalități din cultură, știință, în fine, care au creat ceva. În timp ce „combatanții” de pe net, abia pot însăila niște biete, chinuite cuvinte, în totala ignorare a normelor gramaticale și a sensurilor figurate. Simt o îngrijorare sporită în fața înmulțirii inșilor opaci, încuiați, cu mutre posace, încruntați tot timpul, incapabili să înțeleagă o nuanță, o vorbă de duh, gata să condamne orice manifestare de gândire liberă.
E atât de greu în zilele noastre să mai întâlnești oameni de lume, care au și o însușire rară, numită „politețea inimii”, având bunăvoință, știința să te încurajeze cu o vorbă caldă când te văd abătut, să te consoleze când ai un necaz, când suferi o pierdere. Nici nu-mi amintesc de când nu am mai auzit cuvântul finețe, în legătură directă cu felul de a fi al unui om! Spun asta, pentru că eu înțeleg politețea nu ca pe ceva formal și ipocrit, ci ca pe o expresie a civilității, și, mai mult, în cele mai fericite cazuri, a unei delicateți interioare.