Acum 144 de ani, în ziarul ,,Timpul”, Eminescu deschidea un articol despre Înviere folosind ca motto un tropar al Slujbei care este dedicată acestui eveniment: ,,Să mânecăm cu mânecare adâncă,/ Și în loc de mir cântare să aducem Stăpânului./ Și să vedem pe Hristos, Soarele Dreptății,/ Tuturor viață răsărind”…
Emoționante, crude prin adevărul pe care ni-l mărturisesc, vorbele Poetului fac și astăzi istorie în cugetele noastre: ,,Credem c-a înviat în inimele sincere cari s-au jertfit pentru învăţătura lui, credem c-a înviat pentru cei drepți şi buni, al căror număr mic este; dar pentru acea neagră mulţime, cu pretexte mari şi scopuri mici, cu cuvânt dulce pe gură şi cu ura în inimă, cu faţa zâmbind și cu sufletul înrăutățit, el n-a înviat niciodată, cu toate că și ei se închină la acelaşi Dumnezeu”.
,,Neagra mulțime” e cea știută și astăzi: ,,Tiranul ce mână la moarte sute de mii fără de niciun scrupul, demagogul ce prin vorbe măsluite trezeşte patimile cele mai negre şi mai uricioase”, cei care, ,,după orice crimă comit, s-aruncă înaintea icoanei […], cerșind iertare de la lesne iertătorul Dumnezeu”. Cu aceștia însă, ,,cari sunt mulţi, nesfârşit de mulţi, nu sporește comunitatea creştină: puțini sunt cei aleşi şi puțini au fost de-a pururi”.
Poetul creditează Viitorul cu Speranță, Credință și Toleranță: ,,Dar rămâie datina şi înţelesul ei sfânt, aşa cum e de mult; şi, de nu va sosi niciodată acea zi din care să se înceapă veacul de aur al adevărului şi al iubirii de oameni, totuşi e bine să se creadă în sosirea ei, pentru ca să se bucure cei buni în «Ziua Învierii», când ne luminăm prin sărbătoare şi ne primim unul pe altul şi zicem fraţi celor ce ne urăsc pe noi şi iertăm pe toţi pentru Înviere, strigând cu toţii: «Christos au Înviat!»”.
