Cred că unul dintre cele mai cunoscute episoade din Biblie este cel cuprins în evanghelia de astăzi, din cea de-a doua duminică din timpul Paștelui, și anume momentul în care apostolul Toma se arată neîncrezător la vestea că „Isus a înviat!” Sunt puțini oameni care nu au auzit niciodată de acest episod. De fapt, în limbajul nostru comun, a devenit chiar proverbială folosirea numelui „Toma” atunci când ne ciocnim cu neîncrederea, cu suspiciunea cuiva: în astfel de momente, aproape instinctiv, îi atribuim celuilalt numele de „Toma necredinciosul”, sau „ești ca Toma necredinciosul”.
Dar oare acest apostol a fost chiar atât de necredincios? De cele mai multe ori, se vorbește despre el în acest mod: se scoate în evidență doar faptul că s-a îndoit de învierea lui Isus: „ Dacă nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede” (In 20,25). Dar vă propun să ne reamintim puțin un alt text din Sfânta Scriptură: momentul în care Ioan Botezătorul își trimite doi ucenici la Isus cu această întrebare: „Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm un altul?” (Mt 11,3). Și în această întrebare se poate citi suspiciunea, neîncrederea, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l numească pe Ioan Botezătorul „Ioan necredinciosul!” Și apoi, să ne amintim cât de frumos a vorbit însuși Isus despre el în fața altora: „Nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan” (Lc 7,28).
Din acest motiv, cred că este cam nedrept să-l privim pe Toma doar ca un model de îndoială și de necredință! Ci, mai degrabă, atenția noastră ar trebui să se concentreze pe ce anume scoate el pe gură în momentul în care se întâlnește cu Isus înviat: „Domnul meu și Dumnezeu meu!” Aceste câteva cuvinte alcătuiesc cea mai formidabilă, cea mai profundă declarație de credință și de adorație rostite vreodată de vreun om!
Pornind de la aceste cuvinte – „Domnul meu și Dumnezeu”, putem recunoaște în sfântul Toma un model de credință autentică, un model al celui care a depășit criza îndoielii și-l mărturisește pe Isus înviat cu toată ființa sa! Cu toții, de-a lungul vieții, avem momente de îndoială, momente în care încrederea noastră în Dumnezeu devine fragilă! Dar sfântul Toma ne invită ca în acele clipe să ne punem cu umilință în genunchi și să ne reînnoim credința, spunându-i Domnului: „Domnul meu și Dumnezeu meu!”
Pr. Laurențiu Turbuc
Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”, Bacău
