Până acum șase săptămâni, președintele Ucrainei se plângea pe toate posturile TV că urmează să fie asasinat de cecenii lui Cadîrov, la ordinul lui Putin. Dar, dintr-o dată, a coborât harul asupra lui, s-a ridicat pe cele două picioare, și-a schimbat tonul, atitudinea și a început să-i certe pe liderii europeni și pe toți ceilalți care nu-și asumă hotărât cauza Ucrainei, deși nu are nici un ascendent moral asupra altor state, pentru a putea cere justificat un astfel de sacrificiu, ori statura necesară pentru a putea reproșa, mai ales vecinilor, că nu se implică suficient. Ucraina, cu atât mai puțin Zelensky, n-au întreprins nici un sacrificiu notabil pentru alte țări ori cetățenii acestora aflați în suferință. Dimpotrivă, minoritățile proprii au fost marginalizate (românii, ungurii, rușii, etc.) iar unii dintre ei (cca. 14 mii, după unele surse), asasinați. În acest moment în Ucraina nu mai există partide de opoziție și nici presă independentă. În ciuda acestei realități, Kievul a devenit, inexplicabil, o nouă Mecca din care liderii europeni, și nu numai, se împărtășesc cu lumina radiată de înțelepciunea lui Zelensky. Pare o contradicție în termeni confesionali. Însă nu are nici o importanță, foarte multe lucruri par contradictorii, dacă le vedem secvențial. Vulpea aleargă pentru cină, la fel și iepurașul. Vulpea îl vrea ca invitat, dar iepurașul refuză, știind el motivul. Ce nu cunoaștem din film, e începutul, când iepurașul a consimțit să fie momeală pentru o operațiune mai complexă de capturare a vulpii. Atunci Marele Lup Alb i-a promis iepurașului că va determina dulăii NATO să se implice în prinderea vulpii. Necunoscând contextul, pare inexplicabilă poziția actuală a liderilor europeni și nu numai, raportat la anterioara lor conduită de la începutul conflictului. Marele Lup este în curs de a decide dacă va trimite un oficial american de rang înalt în Ucraina, ca semn de susținere. Președintele american, Joe Biden, le-a spus joia trecută reporterilor că este gata să meargă personal la Kiev. Iar duminică, într-un interviu la CNN, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un puseu mesianic a declarat că, Biden va face o deplasare la Kiev. “Cred că o va face. Însă este decizia sa, bineînţeles, …mă gândesc că el este liderul SUA şi de aceea ar trebui să vină să vadă”. Ulterior, Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat, luni, că nu există planuri pentru ca preşedintele american Joe Biden să viziteze Kievul, conform bbc.com. În cercurile de la Washington se vorbește, însă, că mai degrabă secretarul de stat american, Antony Blinken, sau secretarul apărării, Lloyd Austin, ar urma să facă această deplasare, relata CNN și The Guardian. Această proiectată vizită vine după ce premierul ciufulit al Marii Britanii, Boris Jonson, s-a preumblat, pe 9 aprilie, alături de eroul momentului pe străzile Kievului declarând; ,, … Cred că ucrainenii le-au arătat (rușilor n.n.) curajul unui leu, iar tu, Volodimir, ai fost răgetul leului.” Conform, (https://www.digi24.ro/stiri/externe/boris-johnson-la-kiev-ucraina-a-aratat-curajul-unui-leu-iar-tu-volodimir-ai-fost-ragetul-leului-1900093 ) ,,răgetul leului” s-a făcut auzit în mai toate cancelariile NATO, online, inclusiv în Parlamentul României la învitația dl. Câțu. La rândul său, Florin Cîţu, a fost invitat pe de către Ruslan Stafanciuk, Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, să efectueze o vizită oficială în Kiev pe 27 aprilie. Cîţu ar fi primul oficial român care s-ar deplasa în capitala Ucrainei, după conflict. După cum știm, dl. Câțu e reprezentativ pentru România și românii au un mare respect pt. domnia sa. Ulterior, pe listă a fost adăugat și președintele Camerei Deputaților, dl. Ciolacu. De la Kiev a luat lumină la finele lunii martie și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, primul lider de instituție UE care a vizitat Ucraina. Ei i-au urmat pe 8 aprilie Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful politicii externe a UE, Josep Borrell. De asemenea, tot în luna martie în plin asediu asupra Kievului, liderii din Cehia, Polonia și Slovenia s-au deplasat în capitala Ucrainei pentru; ,,… a exprima sprijinul fără echivoc al Uniunii Europene pentru Ucraina, pentru libertatea și independența sa”, a declarat Petr Fiala, premierul Cehiei (deși UE nu-I mandatase în acest sens). Într-un demers diplomatic identic, preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei, de astă dată, au făcut și ei o vizită leului ucrainian. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier și-ar fi dorit și el să facă parte din aceasta delegație, însă Volodimir Zelenski a transmis că nu ar fi binevenit, ceea ce a provocat iritare la Berlin. Potrivit cotidianului Bild, Zelenski ar fi respins vizita lui Steinmeier din cauza relațiilor apropiate ale acestuia cu Rusia, din ultimii ani. Iritarea ,,leului ucrainian” nu se rezumă doar la asta. „Suntem o ţară liberă”, a spus preşedintele Zelenski.” Ne putem permite (…) să fim printre cei care ne susţin cu adevărat, să fim printre prietenii adevăraţi”. Pe lista scurtă de neprieteni ai Ucrainei e, de departe, Ungaria, urmată de Serbia. Ultima, prin președintele Aleksandar Vucic, a acuzat duminică noaptea că Ucraina şi o ţară neidentificată din Uniunea Europeană se află în spatele unei serii de ameninţări false cu bombă, vizând avioane de pasageri ale companiei Air Serbia, relata https://www.agerpres.ro/politica-externa/2022/04/18/presedintele-sarb-acuza-ucraina-si-o-tara-din-ue-pentru-amenintarile-cu-bomba-vizand-avioane-air-serbia–904429 ; ,,… cel puţin 12 zboruri ale Air Serbia au fost nevoite să se întoarcă la Belgrad sau la Moscova din cauza ameninţărilor cu bombă şi aeroportul din Belgrad a fost evacuat de cel puţin trei ori.” Serbia, care este aproape în întregime dependentă de gazul şi petrolul rusesc, refuză să impună sancţiuni împotriva Kremlinului şi menţine zboruri regulate către Moscova. Vucic a declarat că ţara va continua să facă acest lucru „din principiu„. Aceste ,,principii” pot fi supărătoare. Leul ucrainian s-a supărat pentru mult mai puțin pe președintele Emmanuel Macron, care a refuzat să descrie acțiunile Rusiei în Ucraina drept „genocid” cu ocazia unui interviu acordat postului public de televiziune France 2. Replica preşedintelui Zelenski a sosit prompt; „dacă sunt adevărate, astfel de remarci sunt foarte dăunătoare pentru noi„, a spus la o conferinţă de presă, citat de; https://www.agerpres.ro/politica-externa/2022/04/14/zelenski-refuzul-presedintelui-macron-de-a-denunta-un-genocid-in-ucraina-este-foarte-dureros–902567 „Voi face tot posibilul pentru a discuta această problemă cu domnul Macron,astăzi. Dacă nu, atunci mâine când îşi va găsi timp”, a adăugat domnul Zelenski. Dar Macron a făcut această afirmație într-un anumit context în care a precizat că; ,, Vreau să încerc în continuare, pe cât pot, să opresc acest război și să reconstruiesc pacea. Nu sunt sigur că o escaladare a retoricii servește acestei cauze…” Până la data redactării acestui material ,,domnul Macron nu a găsit timp” să se justifice în fața dl. Zelenski. Dar poate președintele Zelensky să dorească pacea fără aprobarea SUA? Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, citat de https://www.el.gr/nea-taxh/diafonia-me-oykrania-tsavoysogloy-ki/ , relua săptămâna aceasta ideea unei medieri; ,, „încercăm să punem capăt războiului din Ucraina cât mai curând posibil. Liderii Rusiei și Ucrainei, ambele țări, acceptă doar medierea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, pentru că ne apropiem de principii și dorim să menținem relațiile cu toată lumea cât mai bine.” Postând declarația ministrului turc de externe pe canalul său Telegram, Ministrul Afacerilor Interne de la Kiev, Anton Gerastsenko a replicat: „Mediere? cu ucigași? Fără arme suplimentare, acest război va deveni o baie nesfârșită de sânge, răspândind mizerie, suferință și distrugere. Mariupol, Buka, Kramatorsk ….Nimeni nu îi va opri pe ruși, cu excepția Ucrainei, cu arme grele”. Deși se vedea cu limpezime de ceva vreme că pacea e un subiect marginal pentru politica liderului de la Kiev, vocea ministrului de interne Gerastsenko a confirmat că așa stau lucrurile. Această poziție vine pe fondul sprijinului oferit de SUA, Ucrainei; noul ajutor militar, în valoare de circa 800 de milioane de dolari, ridică la 3,2 miliarde de dolari asistenţa militară oferită de SUA. Dacă ajutoarele anterioare s-au axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, de data aceasta noul ajutor include armament greu, precum blindate şi obuziere. Pe listă se regăsesc 11 elicoptere Mi-17; 300 de drone Switchblade, 18 obuziere de calibrul 155 mm, 200 de transportoare blindate M113; 10 radare anti-artilerie, 500 de rachete anti-tanc Javelin şi 30.000 de seturi individuale de veste antiglonţ, căşti de protecţie şi milioane de unităţi de muniţii. Statele Unite au oferit până în prezent Ucrainei circa 7.000 de rachete Javelin. Însă, ,,ajutorul” vine doar în condițiile utilizării lui. O înțelegere negociată ar putea pune capăt luptei în termen scurt, dar cu prețul pierderii teritoriului estic ocupat deja de ruși. Drept urmare Zelensky, ca lider al Ucrainei, nu va putea refuza utilizarea acestui ajutor militar, fără să fie considerat trădător și eventual asasinat de facțiunile ucrainiene extremiste. Acest cadou militar exclude sine die orice înțelegere privind pacea. E fructul otrăvit pentru care poporul ucrainian va plăti un preț mare de sânge. Pur și simplu nu există nici o cale de a ocoli această realitate. Chiar și o eventuală victorie (improbabilă a Ucrainei) ar avea un preț uriaș pentru populația și orașele ucrainene. În mod normal doar ucrainienii și președintele lor pot decide care este cea mai bună cale de urmat pentru țara lor. Mai decide însă Ucraina care sunt pașii politicii sale. Dar Europa….?
Jr. Adrian M. Ionescu