Cu circa un an în urmă, Parlamentul European a cerut transparentizarea salarială, pentru a elimina orice fel de discriminare de această natură între salariați de sexe diferite sau aflați pe aceeași poziție de încadrare ori având aceleași responsabilități. Inițial, doar zece țări au aplicat o asemenea măsură și alte două doar se gândeau să o facă. România nu era printre ele și nu e nici acum, dar până când?
Poate v-ați chestionat colegii de serviciu sau prietenii în legătură cu ce salarii au, dar ați primit răspunsuri evazive sau chiar refuz. Unora nu le place să ofere toate datele despre ei, alții au fost sfătuiți de angajatori să-și țină pliscul.
Confidențialitatea în materie de leafă are la bază prevederi legale stricte chiar în Codul muncii. Salariul este însă confidențial numai în cazul angajaților din sectorul privat, spre deosebire de sectorul de stat, unde este public și se stabilește potrivit actelor normative aplicabile.
Impactul aplicării măsurii nu pare încă relevant, iar un studiu al Forumului Economic Mondial arăta că în ritmul actual diferența de salarii dintre femei și bărbați ar dispărea complet… peste 250 de ani.
Transparența informațiilor privind salariile – spun specialiștii – trebuie să vină după o pregătire atentă. Informațiile trebuie să fie foarte clare și bine structurate, încât să existe cât mai puține neînțelegeri. Întocmirea și comunicarea unor grile de salarizare, care să indice nivelurile salariale minime și maxime de remunerare a unui post, ar putea să elimine totuși eventuale neînțelegeri sau suspiciuni ale angajaților privind existența unor discrepanțe salariale sau a unor situații injuste privind evaluarea profesională, respectiv salarizarea necorespunzătoare.
Corect, aș zice, cu gândul la egalitatea de gen de care se vorbește de foarte multă vreme, însă parcă îl și aud pe Caragiale: „Confidențial, confidențial, dar să știm și noi!”.
Petru Done
