24 decembrie 2024

Motto: Fiți mândri de ceea ce sunteți, păstrați-vă tradițiile și lăsați-le drept moștenire urmașilor voștri!

Ziua Internațională a Romilor

Povestea unui neam care și-a clădit propria structură, personalitate, cutume și obiceiuri ajunse tradiții. O diversitate de talente, meșteșuguri, transmise genetic din generație în generație. Prin asta au supraviețuit în pelerinajul lor prin lume, adaptându-se, făcându-se utili fiecărei comunități care i-a acceptat să facă un scurt popas. Și mulți au rămas, punându-și amprenta asupra locului.

Puțintică istorie



La Londra, în 1971, în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, s-a hotărât ca roata cu spițe „chakra”, să devină simbol al etniei romani. Cântecul „Gelem, gelem” a devenit imn internațional. Steagul romilor de pretutindeni are jumătatea de sus albastră, simbol al libertății cerului senin, iar jumătatea de jos, culoarea verde a câmpiilor neprihănite. În mijloc stă roata, soarta care o învârte în funcție de vremuri, în diferite direcții, spre visul de libertate. Ziua de 8 aprilie a devenit sărbătoare pentru toți cei care au luptat să nu mai fie robi. Au devenit Cetățeni cu drepturi egale, fie ei neam de Ursari, Căldărari, Aurari, Modorani, Lăutari, Comercianți, lângă Armeni, Evrei, Ceangăi, Sași, Români.

Pulsul comunității băcăuane

În județul Bacău avem o comunitate importantă de romi. Cineva din interior trebuia să-i apere interesele. „Asociația Europeană a Romilor Pentru Progres și Promovare Interculturală” a căpătat personalitate juridică în aprilie 2018. Printre inițiatori, biologul Dorel Tănase, care a fost ales și președinte. Asociația având ca scop acordarea de ajutor umanitar persoanelor defavorizate, a tuturor etniilor – dezvoltarea grupurilor vulnerabile, în special a minorității romilor, în scopul reducerii decalajelor existente între acestea și societate. Au trecut de atunci 4 ani.

Nu doar proiecte. Mult suflet și în 2022

Dorel Tănase

Acasă la Dorel Tănase, președintele asociației, sufrageria ține la nevoie și loc de birou. Maldăre de dosare, mape cu diplome, fotografii, și multă hârțogăraie fără de care o societate non-profit n-ar putea funcționa. Acorduri, colaborări, contracte de sponsorizare, proiecte de parteneriat cu diferite instituții, implicarea copiilor în sporturile de performanță și participarea la competiții. I-am spus, fără supărare, că am să menționez doar câteva. Pentru el toate sunt parteneriate importante, vizând localitățile cu probleme, unde conviețuiesc români, indiferent de etnie. Zona cea mai defavorizată o consideră a fi tocmai cea mai apropiată de oraș, cu referire la locuințele sociale din cartierul Izvoare, cu problemele create de apa potabilă de acolo și condițiile de încălzire. Ce se află în desfășurare? Proiectul realizat cu Parohia „Sfânta Treime” de la Poiana Negustorului, „Școală pentru trup și suflet”, unde un grup de 25 de copii au participat la activități de mediere școlară, mediere muzicală, și alte activități educaționale. Un alt proiect, pe sănătate: „Echitate pentru sănătate, echitate pentru o viață mai bună”. Se desfășoară la Comănești, cartierul Șupan, și la Blăgești, localitățile Șipote și Poiana Negustorului.

Este un parteneriat care se desfășoară împreună cu „Crucea Roșie”, cu sprijinul acordat de UAT Comănești și Primăria Blăgești. Obiectivul propus, creșterea incluziunii sociale și abilitarea a 1400 de romi, din zonele rurale și urbane marginalizate ale județului Bacău. „Dragă tinere urmează să devii absolvent?”, parteneriat încheiat cu AJOFM Bacău, în vederea înregistrării pentru a putea beneficia de măsuri personalizate de sprijin, informare și consiliere profesională, pentru inițierea, calificarea, specializarea în diferite domenii și meserii.

La acesta se adaugă și programul „Integrare și sprijin pentru tineri NEETs, prin angajare și formare profesională INSTAF”, (07.09.2021 – 06.09.2023). Adică programe gratuite pentru șomeri, de mediere, formare profesională și antreprenoriat, pentru tineri între 16 și 29 de ani, care să primească o a doua șansă în a obține mai ușor un loc de muncă. Nu pot să nu menționez și protocolul de colaborare cu Asociația Club Sportiv „Sabaki Wolf Enshin Karate” din Buhuși, care are ca scop și obiectiv, educația prin sport.

Implicarea din interior

Elena Roxana Tănase este jurist, mediator în adevăratul sens al cuvântului, între problemele pe care le are comunitatea romă și evoluția în societate, instituțiile statului, nivelul scăzut de trai din unele localități:

„O parte din comunitatea romă trăiește, locuiește încă, în condiții inumane. Vrem să  ridicăm standardul de viață oferindu-le, mai ales copiilor, posibilitatea de a avea acces la educație. Pentru cei mari am asigurat consiliere juridică și nu numai, organizând  cursuri de mediator sanitar, adresate în special mamelor și fetițelor. Le-am acaparat astfel interesul pentru tot ce înseamnă igienă, sănătate, înscrierea la un medic de familie. Mai sunt încă familii în care unii membri nu au acte de identitate, certificate de naștere. Practic, din punct de vedere juridic ei nu există. Activând în cadrul asociației eu cred că suntem pe drumul cel bun. Viața acestei comunități va evolua înspre bine, dacă și anumite instituții, oameni cu suflet vor veni în sprijin, în momentul când vom avea nevoie. Noi suntem dispuși să oferim sprijinul nostru tuturor. Facem muncă de voluntariat, și a face muncă de voluntariat presupune să vii cu tot ce poți acolo unde este nevoie de ajutor. Am oferit mici bucurii copiilor din zonele defavorizate de Crăciun, o vom face și de Paște. Scopul este însă acela de a-i integra în viața socială, de a-i aduce la școală. De a le oferi prin programele derulate cu ajutorul autorităților burse, pentru a învăța o meserie, un nivel superior de învățământ, a performa într-o disciplină sportivă. Așa văd eu viitorul dacă cei din jururul nostru înțeleg cât de important este să ne putem ajuta. Exemplul oferit de voluntari la granița cu Ucraina nu mai are nevoie de comentarii. Este foarte important să nu mai așteptăm ca ajutorul să vină de la instituții. Dacă noi, ca societate cu spirit civic, și nu mă refer doar la o anumită minoritate, acționăm împreună, este pentru binele tuturor. Ajutați-ne să vă putem ajuta!”

Fiți mândri de ceea ce sunteți, păstrați-vă tradițiile și lăsați-le drept moștenire urmașilor voștri!

„Astăzi, 8 aprilie, sărbătorim Ziua Internațională a Romilor. Este o zi specială pentru noi, o zi de sărbătoare pe care o vom marca cu multe activități, la sediul nostru din Bulevardul Unirii, nr 100, începând cu ora 13.00. Cei care ne vor onora cu prezența vor avea ocazia să urmărească un film despre istoria romilor, tradițiile, originile minorității romilor, și totodată, să dedicăm o mică parte din timpul pe care îl avem, pentru a demonstra și arăta într-un program artistic, puncte importante din cultura și tradițiile etniei rome din România. Știind cu toții că minoritatea romă este renumită prin mesajul cultural pe care îl abordează, atât pe plan național cât și internațional. Mă bucur dacă autoritățile băcăuane vor fi prezente la acest eveniment. Dorel Tănase, Președinte „Asociația Europeană a Romilor Pentru Progres și Promovare Interculturală.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img