Ei bine, să zicem că am acceptat o provocare sau, mai bine zis, că am căzut într-o așa numită ”capcană”. Însă nu voi vorbi despre asta. Poate e momentul potrivit, dar nu e locul. Așa că o să intru direct în subiect.
O carte poate fi numită în multe feluri. Fiecare, după nevoi și imaginație. Cartea e un portal spre altă lume, locul unde tu, cititorul, ești regizorul, iar în fața ta se joacă acțiunea, un univers paralel plin de enigme, ce așteaptă să fie rezolvate, o fereastră ce îți oferă o gură de aer proaspăt, o fereastră ce îți oferă libertatea de-a scăpa de lumea noastră, ce nu mai are mult până să se transforme ea însăși într-un science fiction. Putem găsi multe astfel de asemănări, dar astăzi mă voi opri doar la ideea de fereastră.
Aș putea explica de ce fereastra e cartea, dar nu o voi face, nu acum, pentru că, de data asta, am fost ”lovită” de o idee ce nu mi-a părăsit mintea: Și dacă ferestrele sunt, de fapt, oameni? Poate că persoanele nu sunt ferestre precum cărțile, dar nici cărțile nu devin ferestre dacă nu le deschidem. La fel e și cu oamenii. Îi putem numi ”ferestre umblătoare”, dar nu chiar. Fiecare persoană are o poveste; și nu toate se termină cu clasicul ”Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”. Dacă asta s-ar întâmpla, cred că am avea o lume plină de prințese Disney. Pentru că nimeni nu întreabă, niciodată, de povestea din spatele personajului ”Regina cea rea”. Dacă ea e, de fapt, o prințesă ce nu a reușit să își obțină finalul fericit? Când ne uităm azi la ea, probabil o vom vedea într-o rochie lungă și neagră sau poate în pantaloni, dar, la prima privire, ni se va părea impunătoare. Însă chiar asta e ideea. Să nu ne uităm doar la ceea ce e în fața noastră, ci să privim dincolo de ceea ce ochii noștri pot vedea.
Pentru a fi mai clară, nu spun că trebuie să ne aventurăm într-o pădure, dar nici să nu o facem. Fiecare persoană e o altă fereastră, ce duce spre altă lume, deoarece nimeni din această lume nu este identic cu altcineva. O persoană pe care nu o știm va fi mai greu de descoperit. Doar că fiecare e la un pas mai mare sau mai mic de-a descoperi informația.
Nu mereu contează aparențele, ci ceea ce se află în spatele lor. Ei bine, asta e mai ușor de zis, decât de făcut. Se spune un prim pas important e conștientizarea, însă eu tind să cred că fiecare persoană își poate stabili acești primi pași demni de urmat. Ce ar mai fi viața dacă am avea un manual de utilizare cu taskurile pe care trebuie obligatoriu să le îndeplinim? O lume plină de roboți, în cel mai bun caz.
Fereastră e fiecare. Un om e o fereastră pentru altcineva. O carte e și ea o fereastră. În cazul cărților, autorul a decis unde duce această fereastră. Doar că, în cazul nostru, al oamenilor, noi trebuie să decidem spre ce informație vrem să devenim ferestre. Când mă uit la altcineva, pot să devin spectatorul din spatele ferestrei. Îi observ lumea și primesc informația. Acum e momentul și timpul să decidem ce vrem să-i lăsăm pe alții să observe. Spre ce duce fereastra fiecăruia?
MARIA-ALEXANDRA VAMAN, 14 ANI, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău