Am fost, ca turist, la Borodino; 125 km de Moscova. În 1812, aici, războiul a avut peste 70. 000 de victime. Napoleon vs. Kutuzov. Mereu m-am întrebat: ce căuta Napoleon acolo?…
Am fost, ca turist, prin 1985, la Sankt Petersburg. Ghidul ne-a invitat și pe fostul front, devenit muzeu în aer liber. Aici, în fostul Stalingrad, în cea mai groaznică luptă din istorie, au murit peste 1.100.000 de militari ruși, 400.000 de germani, 200.000 de români, 130.000 de italieni, 120.000 de unguri, 40.000 de civili ruși. Într-o bodegă vecină cu una dintre casele care l-au găzduit pe Dostoievski, niște contemporani ai acelei tragediei mi-au mărturisit că, pe vremea blocadei, șobolanii și șoarecii erau delicatesele supraviețuirii. Canibalismul a prins viață. Azi aflu că fratele unuia numit Vladimir Vladimirovici Putin a fost victima acestui iad terestru, pe când avea doar doi ani. Mereu m-am întrebat: ce căuta Hitler acolo?…
Am fost, tot prin anii ʼ80, turist al Kievului și Harkovului. La Kiev am fost rugat, politicos și pe șoptite, să nu vorbesc rusește… Mi-a fost adus și un argument: Holodomor. Un fel de genocid stalinist, prin înfometare, în care au murit 10 milioane de ucraineni. La Harkov, sub fereastra apartamentului în care eram cazat, statuia lui Lenin se bucura, în fiecare dimineață, de o toaletă de vis: mini-macara, cinci băieși, șampon, föhn urieșesc (nemțesc, desigur) etc. Și vocea unei cameriste: ,,Un căcăcios. Îl spală zilnic”.
La Washington DC încă n-am ajuns, dar știu despre aventurile nenorocite ale unor președinți de aici, concretizate în cimitire prin Vietnam, Afganistan, Irak, SUA etc. Nici în Tel Aviv n-am ajuns, dar, încă de pe când eram adolescent, am tot citit despre ororile din lagărele naziste.
La Borodino, la Sankt Petersburg, la Kiev, la Harkov mi-am zis că niciodată nu va mai fi posibil un război… Oamenii nu pot fi atât de neoameni încât să nu-și însușească, după atâta suferință, lecția unei mari tragedii. Gândindu-mă la liderii din Tel Aviv-ul de azi, despre care se spune că nu sunt doar bogați, ci și iscusiți diplomați, n-am priceput niciodată de ce nu pot, nu vor să stingă conflictul din Orientul Apropiat. Un popor care a suferit atât de mult… Nici el nu poate prețui viața?…
Apoi m-am gândit la Tine, dragă José Mujica. Ai fost luptător de gherilă, ai stat după gratii, ai ajuns președinte în Uruguay. Ai locuit mereu, ca lider de stat, la mica fermă a soției, în periferiile capitalei Montevideo. Ai făcut naveta cu un Volkswagen Beetle vechișor, personal, fără SPP etc. Ai donat mereu 90 la sută din veniturile tale organizațiilor de caritate și micilor întreprinzători. N-ai rostit niciodată cuvântul război, nu te-ai răzbunat pe cei care te-au ținut cincisprezece ani la zdup. Mereu ai vorbit despre pace, pace, pace… Puteai fi reales președinte, dar te-ai retras, spunând că este nociv pentru orice națiune ca un singur om să se afle la putere mult timp. Acum, la 86 de ani, trăiești tot la acea fermă de poveste. Fără gărzi de protecție, fără onoruri, fără avere… Probabil că ai aflat despre faptul că inclusiv șefii de stat care provoacă masacre prin lume, îmbățoșați ca niște eroi, cred că Tu ești un fraier, un rătăcit în lumea asta ,,normală” în care, potrivit ultimului raport al FAO, la fiecare șase secunde un copil moare din cauza problemelor de malnutriție. Acum, probabil că ai auzit, fraiere drag, că se calculează, de parcă ar fi vorba despre dispariția unor lucruri banale, câți copii mor/ sunt uciși pe zi, într-un conflict nenorocit pe care cei care te privesc de sus nu vor sau nu-l pot opri. Unuia dintre acești privitori i-a fost ucis fratele în dezastrul de Stalingrad, dar lecțiile istoriei nu pot fi niciodată pricepute de repetenții umanității, indiferent de locul în care trăiesc/ au trăit și fac/ au făcut atât de mult de râs specia umană, încât nu arareori ne este rușine că suntem oameni.
