Sopranei Anna Netrebko i s-a interzis să mai cânte la Metropolitan Opera din New York până nu se dezice de Putin. După o perioadă de gândire, soprana s-a conformat și a condamnat invazia Ucrainei de către Rusia. Metropolitan a zis că nu e suficient, și că trebuie să o țină sub observație pe soprană, să vadă dacă nu-și schimbă opinia. Dar condamnarea „operațiunii speciale” a înfuriat rușii care îi transmit să nu se gândească la faptul că ar putea cânta vreodată pe o scena din țarasa natală…
Poliția ucraineană aplică pedepse extrajudiciare cetățenilor. După ce au apărut zeci de clipuri cu cetățeni legați de stâlpi și bătuți, au început să apară clipuri cu cetățeni legați chiar de forțele de poliție. Nici nu contează pentru ce, ideea este că un organ al legii nu are voie să încalce legea! Dar, cei cu ochelari de cal nu vor vedea niciodată lucrurile astea,sunt prea preocupați să cânte „Slavă Ucrainî”…
România nu va fi afectată de criza economică declanșată de războiul din Ucraina. România se află într-o criză permanentă de peste 40 de ani. Dacă România ar mai fi avut economie, aceasta ar fi fost perfect adaptată vremurilor. Dar cum nu mai are, nu avem de ce să ne facem griji…
În prima luptă din Africa la care au participat și forțele Franței libere, germanii reușesc să ia niște prizonieri francezi. Radio Berlin anunță că, întrucât Franța semnase armistițiu, militarii capturați vor fi considerați teroriști și vor fi executați. De Gaulle iese în aceeași zi la BBC și anunță, că, dacă germanii se apucă să execute soldații francezi, cu regret, francezii vor executa toți prizonierii germani. Berlinul răspunde că a fost o neînțelegere, francezii vor fi tratați conform Convenției de la Geneva. Fără nici o legătură, aparent, se relatează tot mai des că reprezentanți ai Ucrainei consideră că, întrucât nu s-a declarat oficial război, nu e obligatorie respectarea Convenției de la Geneva. Mai mult, autoritățile de la Kiev ar împiedica Crucea Roșie Internațională și alte ONG-uri să ia legătură cu prizonierii ruși.
Se relatează că, pe lângă ambulanțe și mașini de curierat, militarii ucraineni folosesc și microbuzele blindate de transport valori. Care sunt blindate dar nu fac față unei rachete. Având în vedere suspiciunea că din zonă au ieșit tot felul de arme, de la pistoale la lansatoare de grenade, în cât timp o să vedem imagini cu microbuzele de transport valori aruncate în aer prin orașele din Europa? Poate spune cineva că s-au făcut controale „la sânge” la granițe? Sau că nu au fost transportate armele cu drona, cum se făcea cu țigările?
Unul dintre comandanții apărării teritoriale din Odessa, colonel și consilier local, a fost prins în flagrant când se distra cu un travestit, într-un bordel clandestin. De iubit ce e, imaginile cu el au ajuns pe Internet. Acum, pe bune, am văzut înregistrarea acțiunii: ăia care au intrat peste el, în haine militare, aveau și arme, dar toți aveau în mâini telefoane, ca să-l filmeze…
De ce insist că trebuie prezentate informații corecte din conflict? Pentru că trebuie luate decizii în cunoștință de cauza. Pentru că oricâtă dezinformare ar face Ucraina și Occidentul, noi nu trebuie să intervenim în acest conflict în alt fel decât umanitar. Dar și aici, în limita posibilităților. Pentru că este groaznic ce se face acum: în vreme ce milioanelor de români li s-a refuzat cel mai mic ajutor, refugiații primesc drepturi pe care cetățenii români nu le au.
Ambasada Sloveniei la Kiev a rămas fără steag în fața întrării, deoarece acesta a fost înlăturat din cauza asemănării sale cu cel rusesc. Agenția de presă slovenă l-a citat pe însărcinatul cu afaceri al țării în Ucraina, Boshtjan Lesyak. Acesta a spus că membrii Gărzii Naționale Ucrainene și ai poliției s-au adresat lui Lesyak cu o cerere de „înlăturare temporară a drapelului sloven, deoarece este prea asemănător cu cel rus”.
Procuratura orașului Kiev a raportat că, în capitală, persoane înarmate cu arme automate au dezarmat un grup de polițiștii . Aceștia au oprit o mașina Audi Q7 la volanul careia era o femeie. La verificarea actelor pentru autoturism au fost găsite semne de fals. Femeia, fără să stea pe gânduri, și-a sunat imediat soțul. Acesta a venit cu vreo 20 de luptători înarmați cu arme automate și i-a dezarmat pe polițiști. La scurt timp după acest incident, bărbatul a fost, totuși, reținut.
Ambasada Ucrainei din Muntenegru a cerut schimbarea denumirii străzii Veliše Mugoše, pe care se află Ambasada Rusiei, în strada Ucraina. Deocamdată, muntenegrenii sunt nedumeriți: de ce să renunțe la vechiul nume, al unui legendar alergător iugoslav?