27 decembrie 2024

Cinci „Stejari ai Memoriei” cu nume băcăuane 

Cinci dintre cei 16 stejari plantați în arealul viitorului Ansamblului Memorial ,,Capela Eroilor Neamului” din Udești (Suceava) poartă numele unor locuri din județul Bacău în care în cele două războaie mondiale au fost date bătălii grele. Numele stejarilor sunt ,,Oituz”, ,,Cireșoaia”, ,,Coșna”, ,,Mănăstirea Cașin” și „Valea Uzului”, alături de numele date celorlalți stejari – ,,Ardeal”, ,,Carpați”, ,,Dunăre”, ,,Dobrogea”, ,,Neajlov”, ,,Mărăști”, ,,Mărășești”, ,,Nistru”, ,,Cernăuți”, ,,Tisa”, ,,Budapesta” și ,,Munții Tatra”. Inițiativa aparține Grupului de acțiune pentru realizarea Ansamblului memoria din Udești, grup condus de col. (r.) dr. Dan Prisăcaru, directorul Muzeului Militar ,,Ștefan cel Mare” – Filiala Moldova a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”.

 



La eveniment au participat reprezentanți din București și din județele Bacău, Iași, Neamț și Suceava ai unor instituții, organizații și unități militare și ai Bisericii Ortodoxe Române.

Județul Bacău a fost reprezentat de președintele Filialei județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, și de prim-vicepreședintele filialei, Cristinel Aioanei, de directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelasă (instituție care a asigurat lotul de opt stejari între care și cei botezați cu nume băcăuane), de primarul comunei Pârgărești, Marius Gheorghiță, și de membri ai Filialei județene a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Manifestarea a început cu o slujbă de binecuvântare a activităților și de omagiere a Eroilor Neamului, oficiată de opt preoți sub ascultarea P.C. Cuv. Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, și P.C. Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Au fost transmise mesaje din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și a Academiei Române – Filiala Iași, și au rostit, între alții, scurte cuvântări gr. (r) Vasile Burlui – președintele Filialei Suceava Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, Viorel Ghelasă, col. dr. Romeo Popovici – comandantul Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, preotul paroh de Udești Mihai Alexandriuc, Cristea Ostrovan – primarul comunei Udești, prof. Anda Popescu – directoarea Școlii Gimnaziale „Haralambie Mihăescu” din Udești și ing Ciprian Costan, șeful Ocolului silvic Dolhasca.

 

Mesaje emoționante ale reprezentanților județului Bacău

 

„Mă bucur că noi, cei de la Direcția Silvică Bacău – a spus Viorel Ghelasă – putem fi parte a acestui moment extraordinar, un moment de mare vibrație sufletească. E o bucurie simplă prin care toți cei de aici animați de patriotism adevărat arătăm întregii lumi că eroii noștri sunt mereu cu noi, că jertfa lor a avut sens, că exemplul lor este o mare lecție de viață pentru noi. Fie ca peste ani , simbolic, coroana acestor stejari falnici să fie o pavăză puternică a neuitării noastre și a generațiilor ce vor urma”.

La semnificația evenimentului s-a referit și Dănuț Voicu, președintele Filialei Bacău a ANCE. „Stejarii Memoriei plantați la Udești vor aminti urmașilor noștri că ne-am prețuit înaintașii, că fără ei și jertfa lor noi nu am fi fost astăzi. Să ne mândrim cu locurile, cu faptele și cu eroii noștri îngrijind monumentele și cimitirele acestora așa cum fac și celelalte popoare europene. Iar pe meleagurile băcăuane sunt cimitire care adăpostesc osemintele a peste 90.000 de ostași români și străini căzuți numai în Primul Război Mondial. Noi, Filiala Bacău Cultul Eroilor, am propus ca unul dintre stejarii plantați la Udești să poarte numele «Valea Uzului», în memoria a 149 de ostași români care odihnesc acolo într-un cimitir internațional unde mai sunt și 150 de cruci ale unor morminte colective, dar unde au fost și altele, care cu timpul au dispărut.”

La finalul manifestări a susținut un scurt program de cântece patriotice Grupul vocal „Flori udeștene” al Școlii Gimnaziale „Haralambie Mihăescu”, coordonat de pr. Adrian Barghier. A fost prezent și un numeros grup de elevi, mulți îmbrăcați în costume populare și care au fluturat steaguri tricolore. Alături a stat și un grup de gospodine sucevene costumate în straie specifice arealului folcloric al Țării de Sus.

Col. (r) dr. Dan Prisăcaru – directorul Filialei Iași a Muzeului Național „Fedinand I”: „Evenimentul a avut ca scop neuitarea și cinstirea memoriei celor care, la timpul lor, punând mai presus interesele țării au făcut suprema jertfă de luptă pentru reîntregirea neamului. Prin plantarea stejarilor de la Udești am pus și noi, împreună, o piatră de cremene la temelia Ansamblu Memorial pe care îl vom înălța aici. Proiectul are o profundă semnificație educațională și civică și se adresează publicului larg și mai ales tinerilor.”

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img