Ciocnirea civilizatiilor: Locul unde STAR TREK intalneste tarani la arat

Înainte ca peisajul dintre Izvoru Berheciului si Oncesti sa ma doboare psihic – dealuri golase, fara vegetatie, erodate de vânt si ploi, petice de pamânt în toate nuantele de gri si ocru, negrul arat alternând cu cenusiul pârloagelor – am aflat, usurat cumva, de la secretarul Carmen Rocsanda Nistor, respectiv de la primarul Gheorghe Baban, ca secolul XXI sta sa intre în cele doua comune. Câteva firme autohtone, cu parteneri din Grecia, Germania etc., intentioneaza sa împânzeasca dealurile din zona cu turbine eoliene – circa 30 -, în cadrul unor parcuri energetice „verzi”. Dincolo de avantajul imediat si punctual ce l-ar putea reprezenta pentru scolile cu sisteme de încalzire alimentate de curent electric din cele doua comune, sunt evidente si cele pe termen mai lung ale exploatarii unei asemenea resurse: închirierea/cumpararea, de la localnici, a unor suprafete extinse de teren slab productiv, productia de energie ieftina si ecologica, construirea si întretinerea de drumuri de acces, eventuale locuri de munca etc. Asta, însa, daca nu le omoara virusul birocratiei românesti, fiindca, de vreo 2 ani, proiectele se zbat pe hârtii si documentatii, printre avize si aprobari (daca nu cumva si spagi), la nivel local, judetean si central. Edilii celor doua comune m-au lasat sa înteleg, de altfel, ca alte firme au abandonat, în anii anteriori, asemenea proiecte, întelenite în hatisurile mentionate mai sus.
La poalele unuia dintre dealurile care vor purta în spinare asa tehnologie avansata, firavul Gheorghita Cantau si tovarasul sau mai vânjos mâna doi caluti si un plug din alt secol (mult în urma), care zgârma în pamântul moale o aratura, în sus, spre coasta. Întrebam, gâfâind (am alergat pâna la ei), daca nu e greu. Spre mirarea mea si a fotoreporterului, raspund ca NU. „Nu e greu pentru cine stie sa traiasca”. „Si daca obosesc caii, cum terminati?” „Eeei, mai ridic un pic plugul, sa le fie mai usor. Noi cu asta ne ocupam, de aici mâncam. Daca stai, nu-ti da nimeni. De arat cu tractorul, e 4-5 milioane hectarul. Ce sa facem ? Nu avem de unde plati, noi nu suntem ca altii, sa luam bani de la Uniunea Europeana si sa lasam pamântul pârloaga”. Ne si exemplifica, cu degetul, aratându-ne o tarla nelucrata de ani de zile, nu departe. Apoi o iau din loc, nu au timp de pierdut cu ziaristii, fiindca au de arat 4 hectare, cu doi caluti si plugul cu un singur brazdar mic.
Liviu Catana