De ce mi-e silă mie de clasa politică? Pentru că sunt niște ipocriți, care mimează doar că-i doare sufletul de oameni. Când, de fapt, e o luptă între ei – cine să prindă osul cel mare, eventual care să se facă mai vizibil în fața alegătorilor arătând trufaș spre câte au făcut și au dres pentru popor. Nici nu e nevoie s-o mai spun, pentru că o știe toată lumea: se interesează de noi doar când va fi să-i angajăm din nou, la Parlament.
Dom’le, hai să zicem că sunt interesați doar de propria persoană! Poate că le-aș înțelege egoismul (nu că aș fi de acord cu el). Dar să nu te uiți deloc și spre prostime?! Mi-e necaz pentru că, în 30 de ani, se puteau face atât de multe, încât să ne fie bine tuturor, plus minus. Mă uit, de exemplu, la seceta care, iată!, de câțiva ani își cam face de cap. Dovadă nu doar iernile aproape lipsite de zăpezi, dar mai ales primăverile când aștepți ca prostul să-ți pice ceva de sus.
Sigur că oamenii, în general, se preocupă de confortul lor, gândind că „de n-ar ploua azi, ca să pot merge la un grătar”, fără a ține seama de faptul că, iată!, fermierii întorc culturile care n-au mai răsărit, tocmai din cauza lipsei ploilor. Nu-mi fac griji mari pentru marii fermieri care, am convingerea, folosesc metode care să combată, cumva, acest fenemen, ei oricum fiind pe câștig, mai tot timpul.
Mă gândesc, însă, la cei care mai au o bucățică de pământ care, să zicem, le asigură, lor și familiei, câte ceva de-ale gurii, și, cu puțin noroc, mai ajung și prin piețe, să le dea de mâncare orășenilor. Căci, să fim cinstiți – ne-am cam săturat de roșiile pline de chimicale ale turcilor și de restul verdețurilor care numai sănătoase nu sunt. Păi, da, politicienii sunt de vină, fiindcă au permis otrăvurilor altora să ne invadeze tarabele, otrăvuri pe care sunt convins că n-au curajul să le dea copiilor lor. Tot ei sunt de pus la zid, pentru că, în goana după înavuțire rapidă, după ’89, au permis să se distrugă cam tot ce-a fost făcut bun de blamații comuniști: de la sistemele de irigații de care – acum ducem lipsa, la combinatele de îngrășăminte pe care-au pus mâna securiștii care au rămas cu „cheile” la conturile din străinătate ale „sinistrului”.
Când mai nimerit ar fi fost să pună pază peste toată moștenirea, ba chiar s-o dezvolte, continuând, de exemplu, canalul de pe Siret, început de Ceaușescu. Acum, n-avem decât să așteptăm să vină ploia de la ruși. Cea bună, firește. Poa’ să fie și de la Moldova, ori de mai departe, din Coreea, Japonia, tot spre răsărit sunt. Numai s-ajungă.
