Suntem chemați a trăi zilele acestea, le înjumătățirea Postului Mare, exercițiul întâlnirii cu poate cel mai mare dar pe care-l puteam primi ca oameni: credința în vederea Întrupării Mântuitorului Hristos în mijlocul nostru. De Buna Vestire, în pântecele Fecioarei se așază Dumnezeu. Avem această nădejde nesfruntată, că Hrisos este în mijlocul nostru, născându-se prin Cuvânt în pântecele Fecioarei. Așadar, este ziua lui «Bucură-te!», salutul pe care îl acordă Biserica femeii. Pentru a nu pierde din vedere în Cine ne este mântuirea și pentru a vibra pe Calea mergerii transfiguratoare înspre lumina Învierii. Astăzi, o lecție a Bucuriei și a Crucii înainte de săptămâna Patimilor. Spre a ne putea întări, în a ne pironi cu Hristos, Domnul, de dragul bucuriilor care dau conținut fericirii noastre.
Evanghelia zilei ne prezintă și mucenicia purtării Crucii în mijlocul unei lumi care se leapădă extrem de ușor de Cel Răstignit, refuzându-și, prin aceasta, adevăratul sens de viețuire: ”Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze… Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și va pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 34-38). Textul ne obligă la reflexie… dar și la dorința de a reconstrui, puţin câte puţin, poziționarea noastră alături de Hristos, în perspectiva bucuriei Învierii. Folosindu-se de termenul grecesc psyche (suflet), fragmentul evanghelic evidențiază contrastul existent între pământesc și duhovnicesc. Psyche indică, mai ales, componenta adâncă a eului individual, partea spirituală din noi. Sinele nostru pare a fi pus aici în contrast total cu viața cea adevărată. Căci, fără lepădarea de cât mai multe din cele ale omului egocentric, nu poți să urmezi cu adevărat Domnului. Iar lepădarea nu ilustrează vreo depersonalizare sau anulare de conștiință ori voință, ci pironirea liberă a voinței întru alungarea păcatului. Sintagma „oricine voiește să vină după Mine” indică faptul că nu poți deveni creștin eludând această condiție. După cum, a ne purta crucea, nu poate exprima altceva decât a răstigni, pe Golgota inimii, toate patimile și căderile personale.
Pornind de la textul evanghelic, Părinții Bisericii reușesc să identifice treptele urcușului celui duhovnicesc: a voi – a te lepăda de tine – a-ți lua crucea vieții – a urma Domnului. Dinaintea tuturor, însă, valoarea dominantă o are Chemarea. A urma ei este, așadar, a ne purta Crucea!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
