În 1926, Adolf Hitler a publicat primul volum al lucrării ,,Mein Kampf” (,,Lupta mea”): ,,O socoteală”. În anul următor a publicat și volumul al doilea: ,,Mișcarea național-socialistă”. Cartea fusese croită în mintea sa bolnavă între 1923-1924, când a fost în închisoare. Rudolf Hess, cel care avea să-i fie adjunct în fărădelegi, aflat și el după gratii, în aceeași închisoare, i-a dactilografiat lucrarea.
Am recitit recent ,,Mein Kampf”, în formatul oferit de editura Beladi (Craiova, 1994). Am consultat și ,,Mein Kampf: A descriptive Bibliography” (Stephen R. Pastore, Andreas Stanik, Steven M. Brewster, American Bibliographic Press, 2016, 792 p.). Hitler și-a reeditat obsesiv cartea în Germania și în ediții de lux. Aflăm (și) de la Stephen R. Pastore și colegii săi că volumul a fost publicat și în alte zări, prin rețelele hitleriste de propagandă sau din inițiativa unor editori care, în unele țări, au fost de bună credință, dorind să avertizeze opinia publică. Iată doar câteva exemple… În 1933 apare, în limba rusă, la Shanghai. În 1934 este tipărit în limba franceză (la Nouvelles Éditions Latines, Paris), fiind reeditat în 1935 și1937. În Italia apare în 1934. Alte apariții: 1935 (limba arabă), 1936 (Japonia și Argentina), 1937 (Spania și Chile). O ediție în limba rusă este publicată la Moscova (1938), în același an volumul fiind editat în Olanda, Algeria, Ungaria, Suedia. Editări/ reeditări vor mai fi în: Norvegia (1941), Franța, Finlanda, Norvegia (1942), Olanda (1943). În traducerea lui Ralph Manheim, în 1943 apare la Boston (Houghton Mifflin Company). În 1937 este publicată o ediție Braille. Practic, Hitler a trimis din timp cartea/ declarația de război, ca pe o invitație la nuntă, pe tot mapamondul. Transparent… Și nediscriminatoriu, dacă ținem seama că a oferit-o chiar și nevăzătorilor.
Numită și ,,Biblia nazismului”, cartea reprezintă, mai ales prin al doilea volum, nu doar fundamentarea doctrinei lui Hitler, ci o adevărată declarație de război, o sfidare fără precedent a drepturilor omului. ,,Concepția rasistă despre stat”, ,,poporul și rasa”, ,,chestiunea evreiască”, ,,păcatele contra sângelui și rasei”, ,,lupta împotriva frontului roșu”, ,,organizarea acțiunilor de asalt”, ,,întrebuințarea forței brute” etc. sunt doar câteva dintre titluri/ subtitluri. Hitler e riguros, își prezintă doctrina în detaliu. În ediția din 1934, cei de la Nouvelles Éditions Latines (Paris), avertizând, notează: ,,Arătând că Franța este principalul obstacol al țelurilor vizate de germani, Hitler conchide: «Aceste rezultate nu vor fi atinse nici prin rugăciuni către Dumnezeu, nici prin discursuri, nici prin negocieri la Geneva. Trebuie atinse printr-un război sângeros»”.
Serviciile secrete ale lumii, politicienii din țările considerate normale la cap au citit probabil ,,Mein Kampf” ca pe o istorioară gen cancan. Americanii au rămas în confortul lor, crezând că n-au motive de implicare. Englezii și francezii au crezut în aceeași poveste, naivul Stalin a încheiat un tratat de pace, vreme în care, ,,la vedere”, Hitler, ajutat chiar și de companii occidentale, se pregătea de război. ,,Mein Kampf” nu mai era doar povestea unuia cu mințile rătăcite. Țările cele mai vulnerabile au fost atacate, drumul crimelor în masă a fost deschis. Abia când au simțit duhoarea nazistă în coaste, marile puteri militare, aflate într-un fel de somn iresponsabil, au început, destul de alene, să se dezmorțească. Hitler le râdea în nas. Aproape că nu le spunea: ,,Dar nu v-am avertizat, nu v-am dat un ultimatum încă din 1926?”
Nimic nu învață politicienii lumii din lecțiile istoriei. De prin 2008, cel puțin, Vladimir Putin și-a prezentat destul de clar intențiile nenorocite. Diplomația lumii, tot ca vai de mama ei. Acum, Trump, chiar și lipsit de unele țigle la mansardă, spune că i-ar fi zis într-o discuție amicală lui Putin: ,,Vladimir, dacă te apropii de Ucraina, îți trimit bomba la Moscova!” Toată lumea știa că fitilul va fi aprins, dar lașități/ incompetențe politico-diplomatice, interese economice, ,,frățietăți” criminale de culise, orgolii, lipsa de solidaritate umană elementară, un revanșardism de peșteră, instinctul gregar de eternă reașezare a ordinii mondiale și a hărților lumii, iredentismul medieval etc. au zămislit un conflict despre care credem că nu va deveni mai… mondial decât este. ONU, Consiliul de Securitate, nici de pus pe fugă ciorile dintr-un lan de cânepă nu mai sunt bune. Cele două tipuri de propagandă își centrează discursul pe faptul că mințile lui Putin au luat-o razna, în vreme ce lui Biden i se cere o evaluare cognitivă. În cazul lui Putin, cel puțin, diagnosticul e clar, dar de evaluarea capacităților mentale și caracteriale au nevoie toți liderii/ diplomații lumii. Toți sunt în ofsaid. Vreme în care ucrainenii, inclusiv copiii, sunt victimele morții și emigrației. Specia umană a ajuns din nou de tot plânsul. Începe să-mi fie rușine de faptul că sunt om.
Ion Fercu