Primăria Municipiului Bacău a demarat o serie de lucrări de reparații, renovare și înlocuirea unor mijloace fixe uzate moral la Căminul de Bătrâni de pe str. Aleea Ghioceilor. „Aproape 500.000 de lei sunt investiți pentru creșterea condițiilor de cazare, masă și tratament a celor 193 de locuitori permanenți ai Căminului pentru persoanele vârstnice”, a notat viceprimarul Liviu Miroșeanu într-o postare pe contul personal de facebook.
Detalii am primit de la Magda Dimofte, directorul căminului: „Lucrările de investiții au cuprins: schimbarea ascensorului de persoane care era din 1977; lucrări de înlocuire fainață,corpuri de iluminat, radiatoare; igienizare spațiu bucătărie, magazii și anexe. Am avut reparații la toaletele de la parter.”
Conform listei de investiții, urmează dotarea cu 15 paturi medicale pentru etajul IV – sector dependenți, dotarea bucătăriei cu robot de bucătărie profesional, cuptor gastronomic și mașină de gătit pe gaz, dar și dotarea cu cele necesare a celor două cabinete medicale și două cabinete de kinetoterapie.
„Seniorii Bacăului merită întreaga noastră recunoștință și niciun efort nu este prea mare pentru le face zilele cât mai liniștite”, a mai notat viceprimarul Liviu Miroșeanu în postarea sa.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.