18 octombrie 2024
ActualitateVârstă de pensionare mai mică pentru încă două domenii de activitate

Vârstă de pensionare mai mică pentru încă două domenii de activitate

Zilele trecute, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat o lege prin care se va reduce vârsta de pensionare pentru persoanele angajate în domeniul producerii de energie electrică și cel al extracției cărbunelui.

Potrivit unui nou alineat introdus la articolul 30, din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ”Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit.i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă”.



Mai exact, este vorba despre recunoașterea perioadelor anterioare datei de 1 aprilie ca locuri de muncă încadrate în grupa I și a II-a, respectiv în condiții speciale, pentru activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producere a energiei electrice, de extracție a cărbunelui și termocentralele care funcționează pe baza acestui combustibil.

Prin urmare, persoanele care lucrează în aceste domenii, respectiv cele implicate direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea 263/2010.

De aceste prevederi vor beneficia, la cerere, și persoanele din domeniile menționate ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a noii legi. Drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img