Nu s-au lasat doborâti de boala si greutati
L-am cunoscut pe Vladut intr-o dimineata in care astepta cu nerabdare sa inceapa ora de matematica. Nu statea in banca sa din clasa de la Scoala „Domnita Maria”, ci in pat. Vladut este unul dntre elevii care invata la domiciliu. Boala de care sufera nu-i permite sa mearga la scoala, asa ca „vine” scoala la el.
Vladut si-ar dori sa aiba ore in fiecare zi, dar legislatia permite profesorilor sa-i predea câte o ora de româna si matematica pe saptamâna si doar câte o ora pe luna la celelalte materii. „Ii place mult sa invete si sa socializeze, ne spune mândra Brândusa Vlasie, mama lui Vladut. Profesorii ne spun ca are o memorie foarte buna si este foarte curios sa afle cât mai multe.” Lectiile le face pe calculator, pe programe speciale. De altfel, computerul ii este tovaras in fiecare zi. Din pacate, nu poate petrece decât câteva minute pe scaun, in fata monitorului. Un laptop i-ar fi foarte util. Parintii fac eforturi sa-i ofere tot ce are nevoie si nu au cerut niciodata nimic de la nimeni, dar pretul unui laptop ii depaseste. Baiatul a inteles si are rabdare, chiar daca lectiile i-ar fi mult mai usoare fara efortul fizic de a sta pe scaun.
Ora care i-a schimbat destinul
Brândusa Vlasie vorbeste despre boala lui Vladut ca despre un lucru firesc. A lasat in urma lacrimile de la aflarea diagnosticului, disperarea, revolta. „Copilul meu s-a nascut la 7 luni, cântarind 950 de grame. A fost declarat avorton si nu i s-au acordat imediat ingrijirile pentru prematuri. Ar fi murit daca medicul din tura urmatoare nu ar fi venit mai devreme cu o ora. L-a pus la incubator si l-a ingrijit, iar dupa 5 saptamâni avea 2300 de grame si l-am luat acasa. Ora in care creierul lui nu a fost oxigenat suficient a lasat sechele.” Fiind la al doilea copil, mama a observat diferente in evolutia mezinului. Lunile treceau, iar el nu statea in fundulet. A fost diagnosticat cu parapareza spastica. „Un timp am plâns mereu. Am stat pe la tot felul de usi, am auzit tot felul de vorbe grele. Apoi m-am intarit si am inceput lupta. Am cerut trimitere pentru un spital din Iasi. Nu mi s-a dat. A trebuit sa cumpar o trimitere de la un medic din Iasi.”
O lupta continua
Vladut a trecut prin interventii chirurgicale de alungire a tendoanelor, de reincaltare, de aducere a picioarelor la aceeasi lungime. Acum poate merge, sustinut, dar cu genunchii indoiti. Urmeaza alte operatii. „Au fost nopti nedormite, mii de gânduri, calcule, fiindca totul costa, iar noi suntem o familie cu venituri modeste. Am incercat sa-i oferim ce a cerut si ce a avut nevoie. Nu m-am dat in laturi de la nicio munca. Am facut menaj, calc rufe pentru oameni straini, orice este nevoie. Nu am cerut mila nimanui. Ma rog doar sa fim sanatosi cât mai mult, fiindca are nevoie de parintii lui.” Din fericire, fratele mai mare, Alex, l-a „adoptat” pe Vladut. „Avea doar 8 ani când l-a luat pe cel mic, de 2 ani, in camera lui. Il ducea la baie, ii dadea apa, ca un om mare. S-a maturizat inainte de vreme si este foarte atasat de fratiorul lui. Daca se pregatea sa iasa la joaca, iar cel mic plângea ca ramâne singur, Aex se descalta si nu mai iesea.” Acum, Alex este la Bucuresti, student la Politehnica, la Robotica. Vladut il asteapta numarând zilele si se gândeste ca, poate peste câtiva ani, va fi si el student. „Vreau sa fiu medic veterinar, spune hotarât. O sa ajut toate animalele sa nu mai sufere.”
„Voi fi primul care invinge boala asta”
In micul apartament de la parterul unui bloc de pe strada Fagaras, zilele trec dupa un program alert, ca o cursa continua. Tatal lucreaza de dimineata pâna in noapte. Mama ingrijeste de casa si de Vladut, gateste si ii trimite saptamânal pachete lui Alex, care-i caminist si sportiv, asa ca „nu manânca decât de acasa”. Nimeni nu se plânge. „Acum e bine. Am trecut si prin mai greu: nu aveam casa si am stat luni de zile intr-un garaj.” Uneori Vladut ramâne singur, dar intelege ca mama trebuie sa munceasca, fiindca nu ajung banii, sau sa mearga dupa medicamente ori la diferite institutii care te omoara cu birocratia. „Noi l-am tratat mereu ca pe un copil normal. I-am spus ca nu e bolnav. Doar ca nu poate merge.” Oricât de puternica ar fi, mama oboseste uneori. Când ii vede ochii tristi, baiatul o incurajeaza: „Mami, ai sa vezi, voi fi primul care invinge boala asta.”
Pentru Vladut, un laptop ar fi de mare ajutor la pregatirea lectiilor, dar si un tovaras in zilele lungi de iarna pe care le va petrece in pat. Cine doreste sa-i faca acest dar ne poate contacta pe adresa de e-mail office@desteptarea.ro sau la numarul de telefon 0745.238.118.
