Când ești bolnav și ai nevoie de un tratament, cel mai important lucru este diagnosticul. Un diagnostic prost nu doar că nu te ajută, dar îți poate face mai mult rău. La fel și un popor, ca să se vindece, are nevoie de un diagnostic bun al bolii. Numai că, ce să vezi?! De ani de zile, tot felul de doctori „wannabee” pun diagnostice atât de aiuritoare încât poporul a început să refuze să vadă adevărul.
Încă de pe vremea președenției lui Băsescu ni se indicau, din timp în timp, dușmanii poporului care erau linșați la ore de mare audiență la televizor. Puțini mai țin minte cum erau prezentați profesorii, medicii, cadrele militare, pensionarii ca fiind vinovați pentru că țara merge prost.
Mai încolo, lucrurile s-au complicat de au ajuns românii să voteze împotriva creșterilor de salarii și de pensii pe motiv că erau „mită electorală”. Așa li s-a spus de niște băieți deștepți care, cum au venit la Putere, i-au belit pe rând pe fraieri.
Au urmat cei doi ani de așa-zisă pandemie. Jumătate de țară a pus botul la manipulare. Cei care nu se vaccinau erau huliți, lăsăți fără drepturi, marginalizați, înjurați. Unii chiar omorâți pentru că nu mai primeau îngrijire medicală. Dar poporul „inteligent” a aplaudat. Așa era bine, așa era corect.
A venit criza din Ucraina. O țară cu care avem multe probleme de ani de zile. Un regim care nu doar că a asuprit minoritatea românească, dar care nu a pierdut nici un prilej să ne pună bețe în roate. Să ne amintim numai de blocarea Dunării cu epava Rostock. Și ce să vezi acum?! Ăia care se cred inteligenți au început să boceasca pe umărul Ucrainei și să-l zeifice pe președintele Zelensky, fără să cunoască nimic din realitatea de acolo. Nu vorbim de refugiați, care – evident – trebuie protejați. (Deși, ia să ne amintim ce scandal făceau unii când UE ne impunea cote de refugiați). Conflictul dintre Rusia și Ucraina trebuie să rămână unul doar între cele două țări. Așa spune realpolitik-ul. De ce? Pentru că nimic nu ne recomandă pentru mai mult. Nu avem o Armată pregătită, nu avem oameni politici, nu avem nici măcar o structura de comandă independentă; toate ordinele le primim în plic de la Washington sau Bruxelles.
Ce mă miră mai mult este lipsa de empatie de care au dat dovadă românii până acum în alte conflicte. Când erau măcelăriți civili în Gaza, Siria sau Irak, nu interesa pe nimeni. Când artileria ucraineană măcelărea civilii din Donbass, nu se impacienta nimeni. Când organizațiile neonaziste din Ucraina (și care nu sunt invenția lui Putin) defilau prin Kiev, nu vedea nimeni.
Ce ar trebui să facă România?
În primul rând să renunțe la restricții; deja sunt inutile câtă vreme un refugiat ucrainean nevaccinat și fără certificat verde poate avea acces oriunde, dar un român, nu, ba mai e și pus să stea în carantină la intrarea în țară.
În al doilea rând să solicite părților să aleagă calea diplomatică, o încetare a focului, negocieri.
În al treilea rând să aibă grijă de refugiați și să ceară UE sprijin în acest sens.