22 septembrie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: În linie dreaptă

Fotbal/ Liga a III-a: În linie dreaptă

Cu două săptămâni înainte de reluarea campionatului Ligii a III-a, divizionarele C băcăuane au susținut noi jocuri de verificare. Astfel, sâmbătă, Aerostar Bacău a remizat pe teren propriu, 1-1 (1-1) în compania liderei Seriei I din eșalonul al treilea, Dante Botoșani. Oaspeții au deschis scorul în minutul 2 prin Corban, „aviatorii” egalând trei minte mai târziu grație reușitei semnate de Alexandru Zaharia. Antrenorul gazdelor, Mișu Ionescu a început partida cu Dinu- Bobîrnac, Benchea, Vișinar, Bacalu- H. Ilie, Chirilă, Pavel, Belciu- Zaharia, Viorică, pe parcurs mai intrând Tilibașa, Izmană, Coroamă, Paveliuc și Vraciu. Au absentat Gavrilă și Tofan, ambii accidentați. Marea noutate la Aerostar este revenirea pe teren a golgheterului Cătălin Vraciu după șase luni de pauză cauzată de accidentarea la genunchi suferită la partida cu Viitorul Ianca din prima etapă a sezonului. La finalul acestei săptămâni, Chirilă și compania vor susține ultima partidă de pregătire din intersezon, întâlnind sâmbătă, în deplasare, lidera Seriei 5 a Ligii a III-a, AFC Odorheiu Secuiesc. În funcție de starea vremii, partida va avea loc fie la Odorheiu-Secuiesc, fie la Târgu-Secuiesc. Aflată în cursă pentru ocuparea locului 4, ultimul care permite accesul în play-off, Aerostar va relua campionatul pe 12 martie, în deplasare, contra Sportingului Lieșți, o contracandidată la intrarea în 1-4.

Tot la finalul săptămânii trecute, CSM Bacău a susținut, la rândul său, un penultim test din perioada pre-competițională. „CSMeii” antrenați de Codrin Mindirigiu s-au impus fără probleme, cu 5-0 pe terenul echipei de Liga a IV-a, CSM Adjud prin golurile înscrise de Gherasim, B. Ungureanu (2), Adăscăliței și Gârniață. Fără Strat, Mihăeș, Cr. Mindirigiu și R.Vasile (toți accidentați), băcăuanii au utilizat următoarea garnitură de start: Câmpeanu- Prențu, Manta, Adăscăliței, A. Mocanu- L. Popa, Hilițanu- Gherasim, Priboi, Antal- B. Ungureanu. Au mai intrat: Dogaru, Istrate, Gârniață, Horvat, Acatrinei și Nicodim. Sâmbătă, CSM Bacău va bifa ultimul amical, primind vizita Focșaniului, pe terenul bazei sportive aparținând FC Bacău. Pe 12 martie, în etapa a 16-a, antepenultima din sezonul regulat al Seriei I, „CSMeii” vor juca, la rândul lor un meci de șase puncte, întâlnind în deplasare Sporting Junioruol Vaslui.





spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img