Tot aud că s-a revigorat discuția despre Tezaurul de la Moscova. Celor care-l somează, acum, pe Putin să ne dea aurul înapoi, le sugerez să analizeze puțin din punct de vedere juridic situația. Pentru că Regatul României a trimis Tezaurul în grija Imperiului Rus. Imperiul Rus a încetat să mai existe, din punct de vedere juridic, în 1917. URSS care a urmat NU s-a constituit în succesor juridic al Imperiului Rus, așa cum s-a constituit Federația Rusă ca succesor al URSS. Juridic, Federația Rusă actuală nu are nici un fel de datorie către România în privința Tezaurului, deaorece este altă structura juridică decât cea cu care România a încheiat acordul. Pe de altă parte, România actuală este succesor juridic al RSR, care a fost succesor legal al RPR și care a fost succesor legal al Regatului României. Așadar, dacă noi vrem să vedem Tezaurul înapoi, soluția nu este să țipăm la Rusia, ci să negociem.
Pe de altă parte mai sunt două mici probleme. În primul rând, trebuie văzut dacă aurul mai există și nu cumva a fost folosit de bolșevici ca despăgubiri acordate Germaniei în 1918. În al doilea rând, mare parte din Tezaur era proprietate privată. Chiar și aurul BNR era proprietate privată deoarece, la vremea respectivă, Banca Națională a României era pur privată. Statul se retrăsese din acționariat în 1901 și a revenit abia în 1925.
Ceea ce este mai interesant este că repunerea pe tapet a chestiunii tezaurului este făcută tocmai de genul de persoane care au contestat acțiunile de repatriere a celor 35 de tone de aur românesc depozitate la Londra. Dincolo de probleme ce țin de incoerență, fiind vorba, practic, de situații similare tratate diferit, trebuie văzută si problema ce ține de riscurile tot mai mari ale pierderii controlului asupra lingourilor depozitate în Anglia. Legea prin care se cerea repatrierea aurului londonez a fost respinsă cu mare fast de fosta majoritate, după, ce, acum câțiva ani, unii susțineau că aducerea aurului echivalează cu furarea lui de către politicieni.
Este mai mult decât evident că acțiunea de demonizare a repatrierii tezaurului londonez a fost un episod care ar fi trebuit să beneficieze de atenția serviciilor secrete deoarece, practic, s-a operat împotriva intereselor românești. Până la urmă, cu ce e mai prejos cererea de repatriere a aurului românesc de la Londra față de cerera de repatriere a tezaurului de la Moscova? Dacă avem în vedere nouile tendințe în practica mondială, prin care avuția unor state poate fi confiscată fără probleme de alte state în numele unor pretinse datorii morale – a se vedea cazul cu aurul Venezuelei și miliardele de doalri ale Afganistanului – este clar de ce depozitarea aurului românesc la Londra e o idee proastă care ar trebui reanalizată. Cu condiția, evident,ca aurul acela să mai existe…
Răzvan Bibire
