2 octombrie 2024
ActualitateDosare penale pentru greviștii de la CFR

Dosare penale pentru greviștii de la CFR

  • ceferiștii, chestionați în urma primei greve, declanșate la nivel național, în ultimii 16 ani

Protestul spontan, declanșat în decembrie de angajații feroviari, provoacă valuri, la două luni de la eveniment. Potrivit unor surse sindicale, încep să apară și primele dosare penale pe numele celor care au protestat, nemulțumiți fiind de salariile mici și de condițiile grele în care sunt nevoiți să muncească.

Deja, în regionalele din țară – Galați și Cluj – sindicaliștii au fost chemați „să dea cu subsemnatul” în fața organelor de anchetă. Se pare că lucrurile urmează același curs și la nivelul Regionalei CFR Iași, de care aparțin ceferiștii băcăuani. „Deocamdată, am fost chemați să dăm o declarație vizavi de cum s-au derulat lucrurile în ziua grevei. Ni s-a spus că, doar așa, pentru o informare locală, să se știe de ce am făcut grevă”, ne-a declarat Ion Guler, liderul local al sindicalitilor feroviari. Declarațiile au fost luate de responsabilul de pe plan local și transmise mai departe către conducerea Regionalei Iași. Nu am fost chemați la poliție să facem declarații în cadrul vreunei cercetări penale, dar…vom vedea. Când spui urmărire penală, deja sună a ceva foarte urât. Dacă au început la Galați și Cluj, probabil vor continua și la noi. Dar, nu ne e frică de asta, să știți. Nu ne e teamă că ne vor da afară, pentru că, se știe, este o lipsă de personal majoră, la calea ferată. Cred că vor să ne pună un pic pumnul în gură, pentru ca, altădată, să nu se mai întâmple așa ceva. Ăsta e, de fapt, mesajul. Nu că o să pățim ceva penal, că o să facem cine știe ce pușcărie”, mai spune liderul Ion Guler.



„Însoțiți de un lider sindical și de un avocat

Deocamdată, oficial, se știe că Poliția a notificat Regionalele Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA să ofere date despre greviști care erau de serviciu în timpul grevei din decembrie, precum și detalii privind persoanele care au coordonat mişcarea de protest, trenurile întârziate din cauza grevei sau reclamațiile de la călători. Polițiștii sunt interesați inclusiv de lista trenurilor de călători sau de marfă care şi-au întrerupt parcursul sau nu au plecat din stații, ora sosirii sau a plecării fiecărei garnituri, respectiv minutele de întârziere acumulate pentru flecare situaţie în parte, precum şi a trenurilor anulate. Șefii federațiilor sindicale din sistemul feroviar le recomandă ceferiștilor care vor fi chemați la Poliție să ajungă însoțiți de un lider sindical și de un avocat și, în plus, să fie foarte atenți la ce trec în declarații.

„Niște minciuni, doar promisiuni”

Protestul din decembrie al feroviarilor a fost declanșat, în principal, de amânarea continuă a Legii statului personalului feroviar. Normativul, prorogat în două rânduri, prevedea, printre altele, reducerea vârstei de pensionare, fără penalizare, de la 65 de ani, cât este în prezent, la 55 de ani. Prevederea îi viza pe toți angajații implicați în siguranța circulației, de la impiegații de mișcare, șefii de stație până la acari, revizori de linii, picheri, șefi de manevră, manevranți, angajații de la semnalizare-centralizare – blocare etc. „Nici noi nu am fost mulțumiți că s-a făcut grevă. Am făcut-o de nevoie, pentru că nu ne mai băga nimeni în seamă. Dar, după grevă, ne-au dezamăgit inclusiv cei de la Federație, care, pe undeva simțim că ne-au trădat. Pentru că, în documentul semnat cu ministerul, au fost numai minciuni, niște promisiuni”, spun feroviarii. Sindicaliștii spun că nimic din ce s-a decis în urma grevei din decembrie nu s-au îndeplinit. „Este vorba despre toate cele trei puncte trecute în protocolul de încetare a protestelor. Atât în privința celui prin care, de la 1 ianuarie, ar fi trebuit să ne crească salariile cu 10 %, cât și în legătură cu garanția că, după protest, nu vom fi anchetați. În realitate, nu ne-au crescut salariile. E posibil ca, abia în aprilie, să ne crească leafa, însă nu retroactiv, doar cu 6,5%, și numai în funcție de bugetul companiei. Pe deasupra, mai suntem și chestionați vizavi de grevă”, mai arată liderul de sindicat Ion Guler. Ceferiștii mai erau nemulțumiți (și încă mai sunt) și de nivelul de salarizare, neactualizat cu inflația, încă din 2019, înainte de pandemie. Feroviarii reclamă acel coeficient minim de ierarhizare -„K” -, prin care, dacă ar fi fost aplicat, ar fi crescut salariile măcar la nivelul inflației. Cei mai mulți dintre salariații CFR primesc salariul minim pe economie. În cazul unui impiegat de mișcare, media salarială este de 2.700 de lei.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img