2 octombrie 2024
Top StoryTarifele de roaming dintre România și Republica Moldova vor fi reduse de...

Tarifele de roaming dintre România și Republica Moldova vor fi reduse de 10 ori

de aceste reduceri vor beneficia și peste 500 de tineri moldoveni care studiază în Bacău

Apelurile efectuate în roaming din România către Republica Moldova vor fi de 10 ori mai ieftine, iar apelurile primite de peste Prut nu vor mai fi deloc taxate, potrivit unui acord care va fi semnat vineri, 11 februarie, între cele două țări.



Acordul stabilește prețuri mai accesibile pentru serviciile de roaming, achitate de utilizatorii care călătoresc în cele două state, precum și pentru apeluri internaționale ordinare între Republica Moldova și România.

Apelurile primite în România din Moldova nu vor mai fi taxate

Astfel, utilizatorii vor putea beneficia de mai multe măsuri de reglementare, după cum urmează: pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori; pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova nu va fi perceput tarif; pentru serviciile Internet utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin 5 ori.

În funcție de pachetele de care beneficiază abonații din Republica Moldova, diminuarea tarifelor poate fi și mai mare. Punerea în aplicare a Acordului va contribui la creșterea volumului serviciilor consumate de către utilizatorii care, anterior, nu le foloseau din cauza prețului considerat excesiv.

Veștile sunt bune pentru foarte mulți cetățeni moldoveni care se află pe raza județului Bacău. De ele se vor bucura cu siguranță cei 233 de studenți care studiază la Universitatea „Vasile Alecsandri”, cei aproximativ 290 de elevi care învață în școlile din Bacău, dar și familiile stabilite aici și care astfel vor putea comunica mult mai ieftin cu rudele rămase acasă.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img