21 septembrie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: De la egal la egal, amical

Fotbal/ Liga a III-a: De la egal la egal, amical

Sâmbăta trecută s-au înregistrat noi jocuri de verificare pentru divizionarele C băcăuane. Aflată într-un stagiu de pregătire centralizată la Dărmănești, Aerostar Bacău a remizat, 0-0 în compania liderei Seriei 2, SC Oțelul Galați. „Aviatorii” au avut o evoluție bună, trecând în trei rânduri foarte aproape de deschiderea scorului prin Viorică, Zaharia și Horia Ilie. „Suntem foarte mulțumiți de joc. Cei drept, mai puțin de ratările monumentale”, a concluzionat team-managerul băcăuanilor, Gbariel Voicu.

În absența lui Vraciu (menajat) și Gavrilă (accidentat), antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu a utilizat „11”-le de start Dinu- Bobârnac, Vișinar, Benchea, Bacalu- H. Ilie, Chirilă, Șt. Pavel, Belciu- Zaharia, Viorică, pe parcurs mai intrând Coroamă, Izmană, Paveliuc și Tofan. Mâine, de la ora 15.00, „aviatorii” vor susține un nou test, de data aceasta pe terenul Moineștiului, pentru ca pe 26 februarie să joace împotriva botoșănenilor de la Dante. Tot sâmbătă, în finalul cantonamentului de la Târlungeni, CSM Bacău a încheiat la egalitate, 2-2, amicalul cu Viitorul Ianca.



Cele două goluri ale „CSMeilor” fiind marcate de Adăscăliței. „Joc bun, dar multe ratări”, a spus antrenorul CSM Bacău, Codrin Mindirigiu, care a mizat pe garnitura Dogaru- Prențu, Mihăieș, Manta, Strat- Adăscăliței, Cr. Mindirigiu- Gherasim, Priboi, Antal- B. Ungureanu. Au mai jucat: Istrate, Nicodim, Hirvat, R. Vasile și Hilițeanu. În prealabil, marțea trecută, CSM învinsese cu 12-0 pe LPS Vaslui U19.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img