DESPRE … DRAGOSTE

    Din dragoste pentru viață, pentru iubire și speranță, cred că ar fi oportun ca acum, mai mult ca oricând, să vorbim despre dragoste atât de ziua lui „Valentin Îndrăgostitul”, care vene de peste Ocean și ne „cucerește” cu darurile sale, cât și de autohtonul „Dragobete” ziua iubitorilor de IUBIRE, un fenomen care apare și dispare „ca o boare” pe plaiurile mioritice și nu răpus de vreo boală oarecare, ci de FRICĂ!

    Nu-ți rămâne decât să-ți pui o întrebare retorică, la urma urmei: Suntem, sau nu suntem conștienți de puterea DRAGOSTEI? De rolul, rostul și importanța EI?
    Până a ajunge fiecare la „câte” un răspuns nu ne rămâne decât să vorbim despre DRAGOSTE începând de la ceea ce se știe, dar se spune „pe sărite” așa, ca să se înțeleagă tot „pe sărite”.



    Doar un singur lucru rămâne și pare a fi adevărat, pentru că a fost probat: cu dragostea nu-i de glumit! Și cine este „DI VINĂ”?
    Desigur, doar femeia, chiar dacă fără ea „nu se poate”…
    Sau, se poate și noi nu știm?
    Ba…Știm cu toții:
    Cum să nu fie iubită femeia „cu ochi de porumbiță”, cu „cei doi sâni…” care …„par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini”; femeia cu mângâierea „mai dulce decât vinul”…; „grădină încuiată”…; „fântână acoperită…”; „izvor pecetluit…”
    ( Cântarea Cântărilor, Cap. 4/ 1, 2, 3 6, 7)…
    Doamne, te întrebi, chiar și femeie fiind: cum să nu-i tenteze pe unii dintre bărbații noștri să facă „totul” pentru a se efemina?!
    Cred și eu că e frumos să fii femeie și să fii iubită, dar și mai bine e să fii bărbat.
    Că regele Solomon avea „șaizeci de regine, optzeci de concubine, iar fecioare, socoteala cine le-o mai ține?” ( Cântarea Cântărilor,Cap. 6.8), lesne ne putem da seama de cât de importantă este dragostea, nu-i așa?
    Cine nu a citit sau nu a auzit măcar o dată, chiar și în fragmente, din „Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel”,( Cap. 13.1.2.3.5.6) care spune cam așa:

    „De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am aramă sunătoare,și chiumval răsunător…”; „…și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește…”; …„ Și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt…” Dragostea „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”…; „Și acum rămân aceste trei: credința,nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.
    Desigur, dragostea, pentru că DRAGOSTEA „pe toate le face și le desface”, iar „pricina tuturor relelor e doar femeia”…, chiar dacă acest lucru pare să fie infirmat de istorie. Așa cum revelă istoricul și scriitorul Alessandro Barbero în „Amanta Papei”, prin anii 1492, frumoasa minoră GiuliaFarnese, în chiar noaptea nunții sale cu tânărul Orssini, „mijlocitor fiind chiar fratele ei, Alessandro Farnese, devine amanta Cardinalului Rodrigo Borgia, cel mai bogat și influent om din Roma, mai puternic chiar decât Papa. În data de 10 August 1492, la doar 57 de ani, Cardinalul Rodrigo Borgia devine Papa Alessandro al VI-lea și se intitulează: „Păstor Spiritual cu Puteri Universale”. Imediat după „înscăunarea Sa”, a dăruit tuturor Cardinalilor palate și domenii, iar unii dintre aceștia „au primit licențe pentru bordeluri”.

    A recunoscut prostituatelor „statutul de curtezane” admițând că „orice curtezană e o prostituată respectabilă și respectată”, deoarece „își plătește taxele la timp”. Amanta oficială a Papei Alessandro al VI-lea, Vanazza, îi dăruiește acestuia patru fii, cunoscuți în istorie fiind doar Lucreția și Cesare Borgia. Tânăra și frumoasa GiuliaFarnese devine „prima damă de curte” fiind supranumită „Amante del Cristo” ( Iubita lui Cristos), „calitate recunoscută până atunci doar maicilor”. Iar primul sărut pe glezna Giuliei l-a costat pe Papa Alessandro al VI-lea un „inel bătut în diamante” . Cu frumusețe, dar și cu o inteligență sclipitoare, tânăra amantă își exercită puterea asupra Papei, așa că la numai 25 de ani Fratele ei Alessandro Farnese devine Cardinal, ca apoi să devină Papa Paul al III-lea, care, la rândul său a avut amante și copii.

    În anul 1494, armata franceză ajunge la Roma cu „scopul declarat” de a „eradica imoralitatea” și cum nimic nu pare să fie întâmplător, în urma „descinderilor”,Giulia este luată prizonieră, însă la intervenția Papei „amanta este eliberată”, nu și „alte multe curtezane”.

    Ca o dovadă a „buneilor intenții” de a „apăra moralitatea” și „bunele moravuri” , „soldații francezi au adus la Roma Sifilisul”, o boală venerică necunoscută până atunci și care s-a răspândit în toată Europa „cu iuțeala vântului” de primăvară, purtător de DRAGOSTE și PACE. Cu toate acestea, orgiile au continuat să fie „la ordinea zile”: în fața Lucreției și a lui Cezare Borgia, „la lumina lumânărilor și în sunetul muzicii suave, curtezane goale culegeau castane, ca apoi să fie răsplătite cu daruri în funcție de cât de multe adunau”.
    În scrisorile trimise Papei Alessandro al VI-lea GiuliaFarnese se semna „ La Vostra umile sottomessa serva” ( Umila voastră supusă sclavă). Și ar putea fi adevărat, deoarece GiuliaFarnese i-a „dăruit Papei o fiică pe nume Laura”, dar a primit în schimb de la Papă nu numai dragoste și favoruri, ci și „imortalitatea” sa și a familiei sale.
    În Basilica San Pietro din Roma, se află o statuie care o reprezintă pe GiuliaFanrnese într-o poziție insolită. Și chiar dacă „…tace, toată lumea știe”!
    Istoria se schimbă, ca și oamenii, de altfel.
    Doar DRAGOSTEA rămâne
    Și…
    VA CONTINUA!
    „Dacă DRAGOSTE nu E…
    Nimic nu E!”

     

    Doinița Ioneț

     




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.