15 noiembrie 2024

Președintele CJ cere factorilor decidenți să lase orgoliile și să rezolve problema apei

Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a susținut astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Local Bacău, soluțiile complete și complexe rezultate în urma proiectului de urmărire specială a problemelor tehnice ale aducțiunii- realizat de Consiliul Județean și ADIB.

În acest sens, a transmis către Primăria Bacău expertiza care identifică problemele conductei de aducțiune și Documentația de Avizare a Lucrărilor de Interventie (DALI) care oferă soluțiile de remediere. Acestea se pot aplica cu suportul tehnic al ADIB și CRAB dar, esențial, cu finanțare din partea proprietarului- UAT Municipiul Bacău!



„Faptul că astăzi avem apă la robinete, nu înseamnă că vom avea și mâine! Trebuie să anticipăm și să prevenim repetarea acestor situații de neconceput pentru anul 2022! Nu ne face cinste să fim recunoscuți la nivel național pentru impotența de a rezolva o problemă care trenează de atâția ani!”, a declarat Valentin Ivancea.

Acesta spune că, în calitate de președinte CJ și ADIB, a dovedit implicare și disponibilitate de colaborare prin finanțările semnificative acordate în vederea asigurării unei surse alternative pentru continuitatea furnizării apei potabile în municipiul Bacău.

„Dl. primar- Lucian Daniel Stanciu Viziteu face parte din boardul de conducere al ADIB și nu a propus în cadrul puținelor ședințe la care a participat personal, nicio soluție pentru remedierea problemelor aducțiunii.

Demn de relevat este faptul că suntem sub incidența Hot. nr.13/ 6.02.2022 a CJSU care obligă proprietarul – U.A.T. Municipiul Bacău, să finanțeze lucrările de intervenție, coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare la conducta de aducțiune apă brută Valea Uzului – Grigoreni. De asemenea, în termen de 30 de zile, Primăria Bacău este obligată să prezinte în acest sens, un calendar de implementare cu stabilirea precisă a activităţilor, atribuţiilor, sarcinilor şi obiectivelor”, a mai spus președintele Consiliului Județean Bacău.

Valentin Ivancea face un apel către toți factorii decidenți să lase orgoliile, să ia deciziile corecte și să implementeze soluții concrete pentru rezolvarea problemelor întâmpinate în asigurarea furnizării apei pentru băcăuani!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014