15 noiembrie 2024

Cu un detector de metale, doi bărbați au descoperit un depozit de muniție din Primul Război Mondial

La data de 2 februarie a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a fost alarmată cu privire la identificarea unor elemente de muniţie rămasă neexplodată.

Acestea au fost găsite în apropierea vârfului Muntele Mic, din staţiunea Slănic Moldova.



Descoperirea a fost făcută de doi bărbaţi, Vasile Boboc şi Gabriel Dospinescu. Pasionaţi ai activităţii de detecţie, cei doi au realizat pe moment cu ce situaţie se confruntă şi au dat dovadă de responsabilitate, înştiinţând imediat autorităţile competente.

„Din fericire, notăm o altă misiune a colegilor noştri încheiată cu succes. Muniţia a fost ridicată şi transportată în vederea depozitării şi distrugerii ulterioare. Această reuşită se datorează celor ce au înţeles că, în astfel de situaţii, spiritul civic este cel care trasează linia dintre viaţă şi moarte”, se arată într-un comunicat al ISU Bacău.

Dorim să vă reamintim care sunt paşii pe care trebuie să îi urmaţi în astfel de situaţii, pentru a rămâne în siguranţă:

– Anunţaţi imediat evenimentul la numărul de urgenţă 112;
– Nu atingeţi muniţia cu mâna sau alte obiecte;
– Nu mişcaţi sau loviţi muniţia descoperită în pământ sau la suprafaţă;
– Nu demontaţi focoasele sau alte elemente;
– Nu utilizaţi pulberile muniţiilor în scopuri artizanale;
– Nu le tăiaţi cu ferăstrău, scule electrice sau prin sudură;
– Nu vă jucaţi cu elementele de muniţie rămasă neexplodată;
– Nu le transportaţi şi nu le comercializaţi la centrele de deşeuri feroase şi neferoase;
– Nu le introduceţi în foc.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014