2 octombrie 2024
ActualitateValentin Ivancea: stația de demanganizare Gherăieşti și cele 3 fronturi de captare...

Valentin Ivancea: stația de demanganizare Gherăieşti și cele 3 fronturi de captare sunt în perfectă stare și pot asigura oricând cuplarea la rezerva de apă a Bacăului

Având în vedere avaria la conducta de apă de la Valea Uzului, în urma căreia sunt afectați cetățenii municipiului Bacău, președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea a făcut de urgență verificări, pentru a se asigura că stația de demanganizare Gherăieşti şi cele 93 de puțuri de captare funcționează la parametri normali.
Conform declaratiilor sale, atât stația cât și cele 3 fronturi de captare sunt în perfectă stare și pot asigura oricând cuplarea la rezerva de apă a Bacăului.
“Operaționalizarea rezervei de apă de către primărie este ultimul pas pentru ca orașul să beneficieze de o sursă alternativă de alimentare! Stația de demaganizare și puțurile de captare, pot asigura furnizarea apei pentru o perioadă de maximum 3 zile, timp în care echipele de intervenție de la CRAB pot remedia avaria. A venit momentul ca investiția făcută la rezerva de apă să-şi dovedească, în sfârșit utilitatea!”, spune Valentin Ivancea.
Acesta a mers și la Spitalul Județean de Urgență Bacău să verifice dacă sursa proprie de alimentare cu apă – realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Bacău- este funcțională.
“Activitatea medicală și siguranța pacienților internați nu sunt afectate, apa curentă fiind asigurată prin rezervorul care a mărit capacitatea de stocare a apei curente cu 500 m.c., prin puțuri forate la mare adâncime, precum și prin automatizarea și asigurarea calității apelor folosite. Astfel, este asigurată independența SJU Bacău în situații de criză privind furnizarea apei”, mai spune acesta.
“Trag un semnal de alarmă asupra necesității urgente de operaționalizare a rezervei de apă! Nu este prima dată când locuitorii municipiului au de suferit de pe urma unor investiții care nu au fost puse în funcțiune! Este inadmisibil să ne confruntăm din nou cu disconfortul cauzat de lipsa apei!”
Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău


spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img