Posesor de mandat de executare a pedepsei închisorii, depistat de polițiști
La data de 27 ianuarie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Ghimeș-Făget, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Moinești.
Cel în cauză este condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.
Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Urmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale
La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au întreprins activităţi operative pe raza municipiului Bacău, fiind efectuată o descindere domiciliară, ocazie cu care a fost depistat un bărbat, de 42 ani, împotriva căruia au fost instituită măsura urmăririi la nivel naţional și internaţional.
Bărbatul se sustrăgea de la executarea a două mandate europene de arestare, emise de autorităţile judiciare din Austria şi prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, fiind cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt deosebit de grav şi furt prin efracţie, fapte prevăzute de Codul penal austriac.
Persoana în cauză a fost preluată sub escortă şi s-a procedat la prezentarea acesteia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar în baza ordonanţei de reţinere a fost încarcerată în Arestul I.P.J. Bacău, urmând să se efectueze demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare austriece.
Depistat în trafic de polițiști, sub influența alcoolului
La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii rutieri din Onești au depistat în trafic, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, de 21 de ani, din comuna Oituz.
Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcooluluiși s-a luat măsura reținerii permisului de ocnducere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.