26 decembrie 2024

Viata printre carti

Biblioteca pentru cei mici si cei mari

Putini stiu ca in comuna Gârleni, la doi pasi de sediul primariei, functioneaza o biblioteca. Un lucru probabil normal pentru unii, dar surprinzator, poate, pentru mediul rural. Infiintata inca din 1986, biblioteca din Gârleni are acum peste 11.000 de volume. In plus, in camera de lectura sunt montate si patru calculatoare, cu acces gratuit la internet, câstigate prin programul Biblionet, sponsorizat de sotii Bill si Melinda Gates.



A inceput cu 5.000 de volume de carte si acum are peste 11.000 de exemplare. Prin Hotarârea nr. 10/26 iulie 2006, Consiliul Local al comunei Gârleni a acordat Bibliotecii comunale numele “Dr. Julieta Cioban", in amintirea celei care a fost medic in comuna timp de opt ani. “Familia Cioban se afla printre cei care au donat carti acestei biblioteci. In cursul anilor 2006-2007 au donat peste 2.000 de volume, iar apoi, anual au adus si altele. Au fost oamenii comunei, chiar daca nu i-a legat nimic de aceste locuri. Au botezat 8 copii, au cununat, au ajutat foarte mult localnicii”, ne-a declarat Mihaela Schiopu, bibliotecar in sat de peste 14 ani. In prezent, in inventarul bibliotecii sunt carti foarte valoroase din literatura româna si universala. De asemenea, aici se gaseste un numar insemnat de manuale, dictionare, ghiduri de conversatie pentru limba engleza, franceza, italiana, spaniola, germana sau rusa. Cele patru calculatoare, dotate cu imprimante, scannere, casti, microfoane, web-cam-uri, obtinute prin programul Biblionet, sponsorizat de sotii Bill si Melinda Gates, sunt utilizate intens mai ales de elevii care invata sa foloseasca internetul, dar si programele de calculator, sub indrumarea aceleiasi bibliotecare Schiopu. “Multi nu au acasa calculator si nici internet, asa ca aici invata cum sa-l foloseasca, afla cum se lucreaza pe un calculator, sau programele Word, Excel sau Power Point. Insa mai vin si adulti, pentru ca multi dintre ei au cel putin o ruda in strainatate si vin sa vorbeasca cu ei pe messenger”, explica Mihaela Schiopu.

Cartea care sta pe raft si asteapta sa fie citita

Bibliotecara este dedicata meseriei. In fiecare zi, micuta incapere, bine compartimentata, care dispune chiar si de un depozit de carte, este de fapt “casa ei”, in care isi petrece ore intregi, alaturi de copiii, printre carti. O viata printre carti. “Multi se intreaba daca in ziua de azi mai citeste copilul sau tânarul. Avem cititori. Mai ales ca pe cei mici ii obliga si scoala sa citeasca. Unii vin de placere. Cel mai tânar cititor are 7 ani, iar cel mai in vârsta, 72 de ani. Copiii adora cartile lui Ion Creanga, povestile si amintirile lui, iar adultii sunt fascinati de tot ce inseamna medicina. Vor sa afle tot ce e nou in domeniu, pentru a invata cum se poate trai sanatos”, mai spune bibliotecara. Tot aici sunt organizate si activitati culturale, realizate in colaborare cu scolile din comuna. Vizitele la biblioteca fac si ele parte din politica acestei institutii, care isi pune in fiecare zi in valoare colectiile. Expozitiile de carte realizate cu ocazia unor aniversari culturale, colaborarea cu primaria si cu celelalte structuri administrative locale pun in valoare cartea care sta pe un raft si asteapta sa fie citita. Iar meritul este tot al bibliotecarei Mihaela Schiopu.

Centru local de informare

Intr-o lume in continua schimbare, biblioteca publica din comuna este rezultatul efortului creator al localnicilor care nu-si doresc decât sa pastreze, sa stocheze, sa prelucreze si sa transmita informatiile de azi pe mâine. Biblioteca din Gârleni reuseste sa fie centrul local de informare. Cititorii sai au acces la carti, periodice, dictionare, informatii si sunt indrumati mereu de Mihaela Schiopu in orice tip de activitate legata de carte, de studiu, redactare, intocmire de materiale bibliografice. De altfel, tot bibliotecara Schiopu a infiintat in acest sens Clubul “Prietenia”, in cadrul bibliotecii, prin care copiii satului invata sa confectioneze masti, picteaza, realizeaza martisoare, felicitari, danseaza, organizeaza jocuri in aer liber. O viata de om… printre carti.
Roxana Neagu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img