Nu v-ați plictisit de cazul Djokovic? Serios. Eu da. Bine că s-a terminat! Putem, așadar, să ne întoarcem la subiectele fierbinți ale zilei. E drept că m-a agasat povestea sportivului sârb care, prin atitudinea sa, nu făcea decât să ne îndemne să trecem pe roșu, când toată lumea traversează corect, pe zebră. Gest incredibil care consider că a ras patina de aur a generozității sportivului arătată în debut de pandemie, când a donat sume importante italienilor și nu numai (de altfel, deductibile fiscal, să nu uităm).
Mă-ntreb dacă n-o fi cerut și el să i se facă statuie, ca Hagi al nostru. Până la urmă, speța „Nole” este, de fapt, o lecție despre felul în care funcționează regulile, societatea, excepțiile. Sunt de acord că toți ne credem frumoși și deștepți, sau că trecem, cumva, cu mult peste linia mediocrității. Ne place să ne fălim cu ce avem sau ce am devenit. Ceea ce e-n regulă, mai ales dacă s-a-ntâmplat grație muncii, efortului susținut, și nu a venit, așa, pomană din cer.
Admit că Nole e un sportiv talentat, deși adeseori imberb, arătându-și cu prea mare ușurință priceperea de clown, într-un sport grandios care reclamă seriozitatea, al regilor, putem spune, dacă ne amintim cum a luat ființă, cu secole, în urmă. În fine, nici nu vreau să mă opresc prea mult asupra cazului, încheiat de câteva zile, în defavoarea celui care, de fapt, l-a și inițiat. Mi-a amintit, însă, că astfel de cópii ale „multmaicelebrului” Nole le găsim peste tot, dacă ne uităm mai bine, chiar lângă noi. Le-am văzut, cel mai adesea, în epoca dominată de frică, a pandemiei, pe care o traversăm. Și cred că, la fel ca și cazul amintit, totul s-ar fi putut termina mult mai repede, permițându-ne să ieșim voioși în lume, dacă sosiile lui Djokovic n-ar fi micționat contra vântului.
A fost de-ajuns ca unul dintre dacii liberi să îmbrace haina lui Gică Contra, ca mai apoi o gloată de susținători să îndruge vrute și nevrute, dar nimic care să ajute efectiv societatea să treacă iute peste năpastă. Cei mai mulți dintre ei s-au concentrat pe jocul mondial al vaccinării, antivaxeri cu legitimație, distorsionând realitatea în mediile de socializare, și mai puțin spre deloc pe necesitatea respectării regulilor (recte purtarea măștii, dezinfectatul periodic sau spălatul frecvent pe mâni etc.). În schimb, au aplaudat vaccinatul la chiuvetă, încuviințând astfel prelungirea pandemiei, cu rezultatele tragice de care știm cu toții.
Nici frica de moarte, nici măcar respectul față de cei răposați nu i-au convins că o societate poate merge mai departe bazându-se pe reguli, chiar și efemere, conjucturale. Mai ales când vorbim despre un microorganism cvasinecunoscut, de toată lumea, și de mediul științific, până mai ieri. Chit că unii, într-adevăr, s-au îmbogățit de pe urma dramei mondiale. Important era (și mai este) să fi supraviețuit cu toții. Nimic mai mult.
