De ce să apelezi la un nutriționist atunci când dorești să slăbești?   

Lupta cu kilogramele nu este una ușoară, poate fi un proces de lungă durată și greu de purtat pe cont propriu, dar nimeni nu spune că trebuie să facem asta de unii singuri.  Ajutorul unui nutriționist care cunoaște strategiile de slăbire bazate pe dovezi științifice și practice poate oferi șanse mai mari de reușită în a câștiga această luptă. Nutriționiștii vă pot ghida pe parcursul întregului proces de pierdere în greutate și de menținere a greutății ideale pe termen lung. Studiile spun că este mai grea menținerea la greutatea dorită în comparație cu procesul de slăbire. Aceștia iau în considerare stilul de viață, cât și patologiile existente pentru a ajută la conceperea celei mai potrivite diete pentru cel în cauză.  Aceste modificări pot include tipul, combinațiile și cantitatea de alimente consumate, implementarea unor obiceiuri sănătoase, ajustări ale nivelului de activitate fizică și foarte important, un suport emoțional.



Ce este un nutritionist – dietetician? Este un absolvent al facultății de nutriție și dietetică de 3 ani, eventual continuate cu înca 2 ani de master, deci o persoană calificată în acest domeniu. Un nutriționist dietetician aplică cunoștințele sale atât persoanelor sănătoase, cât și celor cu anumite patologii. Este o profesie care trebuie să asigure o nutriție echilibrată atât unui individ, cât și a unei colectivități. Pe scurt, utilizăm știință nutriției și transformăm informațiile acumulate în îndrumări practice pentru sănătatea populației și prevenirea patologiilor. Daca ar fi sa comparăm dieta ținuta prin corespondență cu cea care are întâlniri regulate, aceasta din urmă  are o rată mai mică de abandon, iar scăderile ponderale sunt mai mari.

Mai specific, avem nevoie de un nutriționist dietetician pentru că:

  1. Am încercat prea multe diete dar metabolismul este prea obosit ca să mai răspundă la alte schimbări

Probabil ați ales dietele care sunt cele mai comode și rapide ca și rezultat, găsite pe internet sau imprumutate de la prieteni, care nu sunt întotdeauna benefice organismului dumneavoastra.  Trebuie să fim realiști ca și obiective, aceste kilograme în plus nu s-au pus peste noapte, deci în mod clar nici remedierea lor nu va fi într-un timp atât de scurt. Deși multe dintre aceste diete vă pot ajută să slăbiți, de îndată ce vă reluați stilul de viață obișnuit, veți reveni la greutatea inițială. De ce? Pentru că în aceste perioade organismul răspunde prin scăderea ratei metabolice. Când slăbiti prea repede, se pierde și grăsime și mușchi. Țesutul muscular ajuta la arderea kilogramelelor, dar țesutul adipos nu. Prin urmare, atunci când încetați să țineți dietă și reveniți la obiceiurile normale, corpul dumneavoastră va arde și mai puține calorii decât înainte, deoarece cantitatea relativă de mușchi din corpul dumneavoastră a scăzut și rată metabolică este mai lentă. Nutriționiștii vă pot supraveghea  pe tot parcursul acestui proces de slăbire pentru a preveni aceste efecte adverse ale dietelor dezechilibrate.

  1. Mereu mă îngraș după ce se încheie perioada de dietă

Efectul yo-yo este un fenomen bine cunoscut despre care am auzit cu toții și mulți dintre noi l-am experimentat. De ce? Pentru că reveniți la vechile obiceiuri. În timp, acest proces repetat va avea un impact negativ asupra organismului și va fi din ce în ce mai greu să ajungeți la greutatea optimă. Nutriționiștii stabilesc obiective pe termen lung, realiste, pentru a vă ajută să vă atingeți greutatea ideală și să v-o mențineți.

  1. Sunt obosit psihic, am nevoie de suport emoțional

Nu trebuie să faceti totul singuri. Pe măsură ce veți începe să schimbați obiceiurile și să implementați altele noi, veți trece prin numeroase stări și emotii mai puțin plăcute. Oricare ar fi ele, a vorbi despre acestea vă poate ajuta să treceți peste ele și să vă asigurați că rămâneți pe același curs al obiectivelor. De asemenea, este foarte important felul în care va simțiti, deoarece are un impact mare asupra apetitului și a alegerilor alimentare. Așadar, înțelegerea provocărilor personale în ceea ce privește emoțiile și mâncarea, va poate ajuta să nu mai cadeți în aceleași capcane vechi. Pentru acele momente în care va simțiti defavorizat, dacă aveti pe cineva alaturi care să va aminteasca ce progrese ati facut și cât potential aveți, va poate schimbă starea de spirit și va poate ajută să rămâneti motivat .

  1. Nu reușesc de unul singur, am nevoie de control constant

Majoriatea pacienților doresc aceste întrevederi regulate pentru a se responsabiliza. A avea pe cineva cu care să împarțiti aceste țeluri poate fi o mare sursă de motivație atunci când vine vorba de respectarea unui plan de acțiune. De exemplu, pacienții, când știu că urmează o întâlnire cu nutritionistul, își reamintesc să facă anumite alegeri alimentare pe care le pot discuta ulterior. De asemenea, se vor reaminti obiectivele periodic, pentru a oferi sprijin, astfel încât să nu se piardă din vedere principalul scop atunci când viața devine trepidantă.

  1. Mă gândesc să apelez la operația chirurgicală de micșorare a stomacului

Dacă luati în calcul această varianta, înseamnă că ati ajuns la concluzia că nu aveți prea multe opțiuni. A alege operația chirurgicală nu este calea ușoară! Vine la pachet cu multe riscuri, ca orice altă intervenție chirurgicală. Analizati bine variantele, discutati cu un medic, dar și cu un nutriționist înainte de a lua această decizie; asigurati-va că ați făcut tot ceea ce ține de dumneavoastra legat de partea de nutriție. Într-adevăr, acest tip de chirurgie bariatrică duce de obicei la cele mai rapide și dramatice rezultate – în 6 luni se poate pierde până la 50% din greutatea totală, dar atâta timp cât nu sunteti hotărât să va schimbati stilul de viață și să implementați obiceiuri sănătoase  și după această operație, kilogramele pot reveni ușor la loc.

  1. Am anumite patologii pe care nu le pot ține sub control

Nutriționistul-dietetician este parte integranta a echipei de îngrijire a sănătății și în gestionarea factorilor de risc ai patologiilor. În general, unele boli nu pot fi remediate doar prin dietă, dar se pot gestiona, ține sub control sau chiar ameliora anumite simptome. Vom adapta stilul alimentar după fiecare patologie existența (de exemplu: diabet zaharat, hipertensiune arteriala, steatoză hepatica, gastrita etc) și vom pune bazele unor obiceiuri alimentare sănătoase. Scăderea în greutate  are multiple beneficii asupra starii de sanatate.

  1. Am probleme digestive

Balonarea, constipația, flatulența – sunt teme pe care dieteticianul le abordează frecvent cu pacienții.  Există foarte puține lucruri pe tema digestiei despre care dieteticianul nu a discutat înainte. Mici modificări  în regimul alimentar ne poate ajută la reglarea sistemului digestiv.

  1. Am nevoie de o sursă de încredere

Există o mulțime de concepții greșite despre pierderea în greutate. Vedem peste tot diete la modă și poțiuni magice de slăbit, susținute de celebrități ( sau fals susținute – fară acordul lor) și de povești personale de succes. Cee ce este bun pentru organismal dumneavoastra  ar trebui sa fie important. Dacă va simțiti blocat în prea mult idei și păreri, nu strică niciodată să apelati la un ajutor specializat. Dacă aveti curiozități sau întrebări despre nutriție sau cauțati informații despre ultimele tendințe, atunci încredea acordată  unui nutriționist vă va economisi timp și bani.

A merge la un nutriționist nu mai este de mult timp o modă, ci mai degrabă o necesitate. Aveți încredere că sprijinul unui profesionist  în domeniul sănătății vă poate îmbunătăți șansele de succes pe termen lung și vă poate îndrumă pas cu pas, astfel încât scăderea în greutate să se facă treptat, fără riscuri și vă va aduce un echilibru pentru tot restul vieții.

Diana NĂNESCU

Nutriționist Dietetician specialist în programul Diet Club CENTRUL DE DIETA

Manager Diet Club CENTRUL DE DIETA Bacău

www.centruldedieta.ro

Diet Club CENTRUL DE DIETĂ Bacău

Strada Prieteniei, nr. 26B, parter, ap. 7

Tel: 0739 096 046