Un truism necesar şi aplicarea lui
Că graiul unei naţiuni e parte definitorie a spiritualităţii sale e un fapt arhicunoscut. Şi totuşi simţim uneori nevoia de a-l aduce în discuţie, iar un astfel de prilej este data de 15 Ianuarie, când celebrăm Ziua Culturii Naţionale. Cei care au remarcat adevărul enunţat de teoreticienii mentalităţilor politice au fost fraţii noştri de peste Prut (între care este obligatorie numirea lui Nicolae Dabija), care au acordat poeziei „Limba noastră”, scrisă de Alexe Mateevici, statutul de imn naţional al Republicii Moldova. În regulamentul adiacent, publicat în august 1995, se precizează că imnul, care „este un simbol al suveranităţii şi independenţei statului”, „se transmite de către posturile de radio şi televiziune ale Companiei de Stat «Teleradio-Moldova» la deschiderea şi închiderea emisiunilor, precum şi în noaptea de revelion, după ce orologiul anunţă începutul unui nou an”. „Textul Imnului de Stat al Republicii Moldova se tipăreşte pe prima pagină a abecedarelor.” „La intonarea publică a Imnului de Stat al Republicii Moldova, asistenţa va sta în picioare; bărbaţii se vor descoperi.”
Eminescu, bun public
O lecţie de literatură română transmisă în această săptămână de TVR 2 în cadrul programului „Teleşcoala” (11 ian.) s-a încheiat cu îndemnul profesoarei de a preţui vorba străbună, care e ca o împărăteasă. Facem noi menţiunea că autorul definiţiei este Mihai Eminescu şi că lipseşte din seria de „Cugetări” ale poetului, publicată de Editura „Albatros” în 1979 (capitolul „Limbă”, pp. 44-47; selecţie de Marin Bucur, colecţia „Cogito”). Iată extrasul moralizator: „Limba română la sine acasă e o împărăteasă bogată, căreia multe popoare i-au plătit bani în metal, aur, pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimic. A o dezbrăca de averile pe care ea […] le-a adunat, în mai bine de o mie de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare” (Timpul, 1879).
Acum 55 de ani
Săptămânalul Uniunii Scriitorilor din R.S.R., „Gazeta literară”, publică la 11 mai 1967 un Cuvânt pentru cei mai tineri cărturari. Îi aparţine lui Tudor Arghezi şi este adresat participanţilor la concursurile de literatură din Capitală. Tonul este cald, colegial: „Scrie, dragul meu, fără teamă şi lasă-te citit. Limba română, dragul meu, şi geniul ei te aşteaptă la treabă frumoasă”. Postum (poetul trecuse în eternitate la 14 iulie 1967), i s-a tipărit un inedit testament: „Vă pizmuiesc, omeniri rămase după mine, că o să ascultaţi vântul, pe care nu-l voi mai auzi. […] Aprindeţi măcar o candelă pentru mine, dar băgaţi de seamă să fie pusă la cap, pe care-l veţi găsi ca o ceaţă în stihurile mele, murmurate de adierile de prin grâu şi porumburi, a căror pâine nu o mai gust”. (Un îndemn inedit a alcătuit şi Mihail Sadoveanu, care le cerea viitorilor condeieri să nu pună virgulă între subiect şi predicat…)
